Cotidianul: Cei mai multi „hiperbogati” ai Romaniei se afla in curtea PSD
Mircea Geoana declanseaza – declarativ – o cruciada impotriva romanilor foarte bogati, dar nu sufla un cuvant despre cei cu carnet si apropiati ai PSD.
„In Romania anului 2008, 22% din PIB-ul Romaniei, din avutia nationala, este detinut de 300 dintre cei mai bogati romani, in timp ce 4 milioane de romani traiesc sub limita saraciei. Acest lucru nu este de acceptat.” Acesta este un extras din discursul presedintelui PSD, Mircea Geoana, sustinut sambata la Congresul de lansare a candidatilor PSD la Parlament. Dupa modul in care s-a exprimat, Geoana a lasat sa se inteleaga ca „hiperbogatii” s-ar afla in orice zona, numai in cea a PSD nu. „Cred cu tarie ca trebuie sa diferentiem impozitul pe venit. (…) Cei cu venituri mari vor fi supraimpozitati. Cei hiperbogati trebuie sa plateasca pentru bogatia pe care au acumulat-o”, a spus Geoana.
Socoteala din Kiseleff nu s-a potrivit insa cu cea de la Romexpo. Si aceasta pentru faptul ca inclusiv printre candidatii social-democrati s-au aflat cativa dintre cei care trebuie „pedepsiti” pentru ca s-au imbogatit peste masura. Toti aflati in celebrul „Top 300” al celor mai bogati romani si care, conform liderului PSD, intra in categoria celor „hiperbogati”. Primul dintre ei este chiar Dan Voiculescu, mereu aliatul social-democratilor la inceputul fiecarui ciclu electoral. Averea familiei Voiculescu (liderul PC si-a trecut in acte averea pe numele fiicelor sale) este a zecea in „Top 300” pe anul 2007 realizat de revista ,,Capital’’. Zece locuri mai jos in top se afla Robert Negoita, unul dintre candidatii noului val din PSD.
Senatorii Doru Ioan Taracila si Anghel Iordanescu, precum si aspirantii la un mandat de parlamentar Gigi Netoiu si Maria Grapini – prezenti in megalansarea de la Romexpo – sunt si ei in ,,Top 300’’. La fel si Corneliu Pascu, patronul de la Iridex, senator PC.
In atentia (sau neatentia) lui Geoana nu intra doar membrii cu carnet de partid, ci si apropiati ai social-democratilor, care in nenumarate randuri au sprijinit financiar gruparea din Kiseleff. O parte dintre ei se afla intre primii 20 cei mai bogati romani. Este vorba despre fratii Paunescu (locul 6), Ioan Niculae (9), fratii Cristescu (11), Ovidiu Tender (14), Ioan Niculaie (16, patronul echipei FC Brasov, cel care in 2004 a pus pe tricourile jucatorilor sigla PSD), si Fathi Taher (17). Tot in acest clasament al celor mai bogati „hiperbogati” mai intra si fratii Micula (care sprijina atat PSD, cat si PNL – locul 5), precum si un alt aliat din tabara PC, George Copos (13).