Cotidianul: Chiria se apropie de rata creditului pentru casa
Un studiu realizat de cei de la „Magazinul de case“ arata ca a devenit mai avantajos sa se contracteze un credit imobiliar decit sa se opteze pentru chirie. S-a ajuns in aceasta situatie deoarece a crescut cererea pentru locuinte de inchiriat si, in aceste conditii, si preturile sint mai mari. In majoritatea cartierelor din Capitala, chiria ceruta de proprietari reprezinta intre 55 si 75% din cuantumul unei rate la banca. Astfel, creditul pentru locuinta devine o varianta tot mai atractiva, mai ales ca acum chiria acopera o mare parte din rata, deci locuinta aproape ca s-ar plati singura.
In cazul locuintelor mai ieftine, cum ar fi o garsoniera in cartierul Militari, autorii studiului spun ca se cere o chirie lunara de aproximativ 350 de euro, in vreme ce in cazul in care locuinta s-ar achita prin credit imobiliar/ipotecar s-ar plati o rata lunara de 520 de euro, in conditiile in care valoarea de piata a locuintei este de aproximativ 65.000 de euro. Imprumutul s-ar rambursa in 186 de luni. In cazul unei garsoniere care costa mai putin, cum ar fi o locuinta in Rahova, pentru care se platesc 60.000 de euro, chiria este de 300 de euro, iar rata ar fi de 480 de euro.
Un apartament cu doua camere in Militari costa in jur de 82.000 de euro, chiria care se cere este de 450 de euro, iar rata ar ajunge la circa 650 de euro. Un apartament cu doua camere in Rahova costa 75.000 de euro, se poate cere o chirie de 380 de euro, in vreme ce rata ajunge la 600 de euro. Pentru zonele mai bune cresc si preturile, dar si chiriile. Astfel, o garsoniera in Cotroceni costa 100.000 de euro, chiria este de 550 de euro, iar rata pentru un credit ipotecar ajunge la 550 de euro lunar. Un apartament cu doua camere se vinde cu 140.000 de euro, in vreme ce nivelul chiriei ajunge la 700 de euro lunar. Rata, in cazul unui credit, va fi de 1.120 de euro.