Sari direct la conținut

Cotidianul: Cu cine voteaza vedetele lui Borat

Cotidianul

In satul in care bantuie fantoma lui Borat, electoratul este rupt in doua: saracii care isi pun sperantele in marinimia lui Becali voteaza primar PNG-CD, iar cei carora actualul primar le salveaza de ani intregi pielea de la puscarie pun stampila pe PD-L.

“Lăsaţi orice speranţă voi ce intraţi aici.” Cuvintele lui Dante mi-au răsunat în cap toată dimineaţa de duminică, pe drumul Bucureşti-Moroieni. Am pornit cu inima cât un purice spre Glod, sătucul de la poalele Bucegilor pe care nişte prieteni cu origini dâmboviţene mi l-au prezentat ca pe un fel de Bronx al zonei. Dacă mai pun la socoteală şi încurajările colegilor de redacţie de genul “să te întorci întreagă” sau “sper că la capătul acestui SMS încă te mai afli tu”, peisajul este complet. Prejudecăţile s-au dovedit însă eronate.

Înainte să ajungem în Glod am făcut o primă oprire în localitatea Moroieni, cea care dă şi numele comunei, a doua ca suprafaţă din România.

Ne sare în ochi o clădire veche, cu aspect de casă boierească, aşezată chiar la şosea. Cele trei plăcuţe de pe faţadă ne spun unde am nimerit: primărie, Consiliul Local, casa memorială Ciorănescu. Înăuntru, nici picior de om. Trei bătrâne binevoitoare ne îndrumă către o curte cu tunuri în faţă, “că sunt acolo nişte oameni care ştie despre campanie”. Mai exact, la Căminul Cultural, folosit acum şi pe post de sediu de partid. Trei în unu: PD-L, PSD şi PNL pun comuna la cale din aceeaşi clădire.

Nici aici nu dăm de nimeni, pentru că toţi candidaţii “sunt în piaţă”, ne lămureşte o doamnă care aranjează nişte mese. În piaţă avem mai mult noroc.

Întreb o femeie rotofeie care poartă peste haine un maiou galben cu sigla PNG dacă are vreo legătură cu politica sau este doar simpatizantă. Zâmbeşte ruşinată şi zice că e membră de partid, dar că nu vrea să vorbească despre politică şi că patronul ei ştie mai multe. Aşa ajung la domn’ Zamfir, în timpul liber preşedintele organizaţiei PNG Moroieni. Deşi sceptic la început în privinţa intenţiilor noastre, se destinde rapid, lasă deoparte cuţitul pe care până atunci îl învârtea între degete şi comandă doamnei plinuţe să şteargă o masă şi să scoată cafele şi sucuri de băut “pentru domnii de la Cotidianul”. În mai puţin de zece minute suntem înconjuraţi de membrii partidului lui Becali, aproape toţi pe lista de candidaţi la consiliu.

“Mai devreme au fost toţi candidaţii de la toate partidele în piaţă”, spune Zamfir. Carevasăzică, piaţa, care se ţine în fiecare duminică, ţine locul de talk show-uri şi dezbateri electorale. “Primarul nostru”, cum îi spun penegiştii lui Leonaş Casandrescu, candidatul PNG la primăria comunei, un tip timid, încearcă să povestească despre traseul lui politic, dar preşedintele nu prea-i dă rând la vorbă.

Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro