Sari direct la conținut

Cotidianul: Doua miliarde de euro in plus de la capsunari

Cotidianul

Pina la inceputul lunii noiembrie 2007, romanii care lucreaza peste granita trimisesera aproximativ 6,1 miliarde de euro in tara. Aceasta suma reiese din sectiunea credit a capitolului transferuri, aferent contului curent al balantei de plati. Cele peste 6 miliarde de euro consemneaza o crestere cu 50% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cind romanii de peste granita trimisesera putin peste 4,1 miliarde de euro. Primul efect al sumelor trimise prin transferuri directe din strainatate este acela de echilibrare a deficitului de cont curent care in Romania inregistreaza o crestere agresiva si a depasit la finele lunii octombrie 13,3 miliarde de euro. Fara contributia pozitiva a transferurilor curente, singurul capitol care inregistreaza in mod constant excedent, deficitul ar fi fost de aproape 18 miliarde de euro. In al doilea rind, sumele venite din afara contribuie la aprecierea leului in contextul in care banii veniti ridica semnificativ cantitatea de euro aflata pe piata romaneasca.

De mentionat este ca, potrivit oficialilor Bancii Nationale a Romaniei, din suma trecuta la transferuri, adica cele 6,1 miliarde de euro, doar aproximativ 60% este venita pe cai legale cum ar fi bancile sau companiile specializate pe transfer de bani. Astfel ca aproximativ 2,5 miliarde de euro sint considerati a fi venit in tara „cu sacosa“.

Banca Nationala ia in calcul serios sumele trimise din afara granitelor. Consilierul guvernatorului Isarescu, Adrian Vasilescu, previziona un aflux de circa un miliard de euro veniti de la muncitorii romani numai in luna decembrie. Oficialii BNR vorbesc despre posibile efecte pozitive asupra cursului. Numai ca estimarile oficiale par destul de rezervate in comparatie cu ce se intimpla in realitate. Numai in luna octombrie, luna cu nimic mai speciala decit altele, au fost trimise aproximativ 700 de milioane de euro. Daca se respecta cresterile de anul trecut, in decembrie, luna cu intrari mai mari, ar trebui sa vina aproximativ doua miliarde de euro.

La nivelul lunii noiembrie a anului trecut, intrarile de valuta prin transferuri curente reprezentau 4,1 miliarde de euro, pentru ca in decembrie ele sa creasca la 5,4 miliarde de euro, potrivit datelor BNR. Cu alte cuvinte, in decembrie au intrat aproximativ 1,3 miliarde de euro prin transferuri curente. In aceasta perioada, leul a cistigat fata de euro 8 bani pe medie lunara de la 3,49 lei/euro in noiembrie la 3,41 lei/euro in decembrie. Comparind valorile de curs de la sfirsitul celor doua luni, moneda nationala s-a apreciat cu cinci bani fata de euro, de la 3,43 lei/euro la 3,38 lei pentru un euro.

Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro