Cotidianul: Guvernul lanseaza filmul-detergent pentru imaginea romanilor din Italia
Agentia pentru Strategii Guvernamentale alaturi de compania italiana de publicitate Playteam lanseaza la Roma, pe 24 septembrie a.c., unul dintre cele mai costisitoare proiecte de imagine platite din banii publici ai romanilor, cu 4,1 milioane de euro.
Campania de imagine, care se desfasoara pana in decembrie, se doreste a fi un prim pas dintr-un sir de actiuni care au ca tinta prezentarea unei imagini pozitive a romanilor din Italia, diferita de cea formata deja in mentalul colectiv, conform careia romanii ar fi niste infractori.
Primul pas al campaniei il reprezinta difuzarea unui film documentar despre romanii care s-au integrat bine in Italia, in diverse domenii de activitate, sub titlul “Romania, piacere di conoscerti” (Romania, incantat de cunostinta).