Cotidianul: Lupte de gherila inainte de Delegatia Permanenta a PNL
Relativul armistitiu instaurat de joi in PNL a fost vineri perturbat de un comunicat al Biroului de presa al partidului care contrazicea o serie de declaratii din aceeasi zi ale lui Ludovic Orban.
Cu 48 de ore inainte de sedinta Delegatiei Permanente a PNL (duminica, 22 iunie la Casa Dante din Bucuresti) se parea ca exista premisele unui compromis intre “taberele” Tariceanu si Orban, intre care se declansase un violent scandal dupa BPC-ul de luni, 16 iunie. Vineri insa conflictul a fost serios realimentat de un comunicat venit de la Biroul de Presa al PNL.
La nici doua ore dupa ce Ludovic Orban a relatat pentru NewsIn continutul discutiei pe care a avut-o cu Sorin Oprescu si nu a exclus posibile negocieri pentru ca liberalii sa formeze o majoritate in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a “demolat” declaratiile colegului sau de partid si in comunicatul remis agentiei NewsIn reamintea “punctul de vedere al BPC” referitor la “neimplicarea PNL in nici o combinatie la nivelul CGMB”.
Ludovic Orban afirmase ca Sorin Oprescu si-a manifestat intentia de a prelua o parte din proiectele sale si ca noul primar general s-ar simti “mult mai confortabil” cu un viceprimar liberal.
Integral in Cotidianul