Cotidianul: Portareii umbla dupa datoriile candidatului Adrian Nastase
O datorie din campania electorala din 2004 i-a adus pe recuperatori la poarta PSD. O firma de avocatura cere aproape doua miliarde de lei vechi de la Consiliul National condus de Adrian Nastase. PSD striga „santaj!“.
Firma RP Media Production din Bucuresti a mandatat agentia de colectare debite Urban si Asociatii sa negocieze cu Consiliul National al PSD plata datoriilor provenite din campania electorala a anului 2004, pentru executarea a 17.000 de caciulite si fulare cu sigla partidului.
„Intre cele doua tururi de scrutin din noiembrie 2004, Consiliul National al PSD a comandat catre societatea creditoare executarea a circa 17.000 de caciulite si fulare cu sigla PSD, care au fost utilizate in campania electorala.
Valoarea contractului a fost de circa 120.000 de lei, insa dupa esecul inregistrat in alegeri, PSD a uitat sa isi mai plateasca aceste restante“, se arata intr-un comunicat al agentiei Urban si Asociatii, citat de MEDIAFAX.
Comunicatul spune ca sumei initiale a contractului i se adauga si dobinzi legale in valoare de inca circa 30.000 de lei, plus majorarile de intirziere platite de firma fata de bugetul de stat. Conform sursei citate, in anul 2005, intrucit Fiscul blocase conturile societatii RP Media Production din cauza neachitarii TVA aferente acestui contract, conducerea PSD a facut o plata partiala, insa acesti bani au fost ultimii platiti pina la acest moment in contul datoriei din campania electorala.
Agentia avertizeaza ca, daca datoria principala si dobinzile nu vor fi acoperite pina la 1 martie 2008, PR Media va fi nevoita sa se adreseze instantei de judecata.
Datoria PSD catre firma respectiva a mai facut subiectul unor scandaluri in PSD in anul 2006, cind partidul ajunsese la datorii de 146 de miliarde de lei vechi. Atunci, Mircea Geoana ii ceruse lui Adrian Nastase sa rezolve „din buzunarul propriu“ aceasta problema. Acum, datoriile il ajung din nou din urma pe fostul candidat al PSD la presedintie.
„Ca sa fiu sincer, nu stiu de ce a aparut acum povestea asta“, a declarat, pentru Cotidianul, Adrian Nastase. Acesta a spus ca de problema trebuie sa se ocupe trezorierul PSD, senatorul Aristide Roibu.