Cotidianul: Semne de criza imobiliara: mai putine tranzactii, mai putine investitii
In ultimele luni s-au realizat mai putine tranzactii cu locuinte, atat pe segmentul locuintelor vechi, cat si pe cel al imobilelor noi. Chiar daca analistii spun ca piata se va redresa, faptul ca aceasta tendinta persista de cateva luni arata fie ca posibilii clienti nu au incredere intr-o astfel de investitie, fie ca preturile au urcat atat de mult incat cererea solvabila este mica. Conform analistilor imobiliari, s-au anuntat mai putine proiecte noi decat anul trecut.
Primele semne de slabiciune le-a dat piata apartamentelor vechi. Inca de anul trecut s-a sesizat o diminuare a cererii. Astfel, conform unui studiu realizat de Colliers, in anul 2006 s-au vandut 17.780 de apartamente vechi, in vreme ce in 2007 s-au inregistrat mai putin cu peste 1.000 de tranzactii pe acest segment: 16.700.
Oferta a crescut considerabil, astfel ca la ora actuala cumparatorii au de unde alege si isi permit sa negocieze un pret mai bun.
„Daca facem totalul apartamentelor vechi scoase la vanzare in fiecare an, aflam ca numarul acestora a crescut de trei ori in 2008 fata de 2004. Astfel, s-a ajuns ca in acest an sa fie inregistrate 14.469 de apartamente scoase spre vanzare“, a spus Matei Malos, general manager al site-ului magazinuldecase.ro.