Cotidianul: „Zburatorii“ Parlamentului au facut din cursele Tarom avioane personale
Parlamentarii romani beneficiaza legal de gratuitate in ceea ce priveste transportul cu avionul, trenul sau vaporul pe rutele interne. O serie de alesi ai poporului abuzeaza insa de banul public utilizand mijloacele de transport in scopuri personale sau de partid. Nici un act normativ nu prevede vreo sanctiune pentru acest tip de abuz. Conform statisticilor existente la Camera, in perioada septembrie 2007-iunie 2008, 144 de deputati (dintr-un total de 352) au utilizat avioanele companiei Tarom pe diverse rute interne. Pentru cei 144 de deputati, Camera Deputatilor a achitat 1.388.433 de lei noi (13,8 miliarde de lei vechi).
Dintre cei 144 de deputati care au uzat de dreptul legal de a calatori cu avionul pe rutele interne, 34 sunt deputati de Bucuresti sau din judetele din apropiere. Practic, din cauza faptului ca respectivele circumscriptii/judete nu au aeroporturi, cei 34 de deputati nu puteau utiliza avionul pentru a se deplasa intre localitatea de domiciliu si Bucuresti. Si totusi, ei au zburat. Pentru ei, Camera Deputatilor a cheltuit in perioada respectiva 72.433 de lei noi (adica 724 de milioane de lei vechi). Nu este o suma mare, dar exista indicii ca o parte substantiala din aceasta suma a fost cheltuita pentru probleme care nu aveau nici o legatura cu activitatea parlamentara. O spun chiar unii dintre cei in cauza.
„Am utilizat avionul in activitati in legatura cu Parlamentul“, ne-a declarat deputatul PSD de Ilfov, Gabriel Oprea. Rugat sa detalieze aceste activitati, Oprea ne-a spus: „Nu imi aduc aminte. Imi este greu acum sa memorez unde am fost si pentru ce. Sigur in niste orase mari“. Deputatul de Ilfov a cheltuit din bugetul Camerei 22 de milioane de lei vechi.
Integral in Cotidianul.