Cotton Club, in strada
Patronul evacuat sustine ca societatea respectiva nu este proprietara constructiilor de la Baza Sportiva din Grigorescu, ci Primaria, care a eliberat si o Hotarire de Consiliu Local in acest sens.
Luat pe sus
Cotton Club a fost ieri evacuat, la propriu, de executorul judecatoresc Marius Stolnean, potrivit unei sentinte emise de Judecatoria Cluj-Napoca. Patronul clubului, Sorin Olaru, sustine ca a fost scos in strada de executorul judecatoresc chiar daca atacase sentinta de evacuare si astepta o hotarire a Judecatoriei Cluj in cursul zilei de ieri.
Executorul judecatoresc spune, insa, ca a actionat legal, conform Codului de Procedura Civila. Mai mult, Olaru sustine ca angajatii Constructorul, societatea cu care incheiase contractul de inchiriere expirat in momentul de fata, au distrus centrala, cablurile de electricitate si conductele de apa ca sa nu mai poata functiona in cazul in care sentinta de evacuare ar fi fost aminata.
Cine este proprietarul?
Clubul Cotton functiona pe terenul administrat din 1987 de Constructorul SCM, a carei presedinta in prezent este Florina Moga. In ultimii ani, aceasta a inchiriat terenul, de 7.000 de metri patrati, mai multor investitori. Pe cea mai mare parte a lui au fost amenajate terenuri de fotbal, care sint inchiriate cu ora de catre un astfel de investitor.
Pe o alta bucata de teren functioneaza, de citiva ani incoace, clubul Cotton Club, care are si o terasa. Ultimul chirias al cladirii unde functiona clubul, Sorin Olaru, sustine, insa, ca a descoperit ca firma Constructorul CSM nu este proprietarul terenului respectiv. Conform acestuia, proprietarul intregului teren este municipiul Cluj-Napoca.
Conducerea Constructorul SCM sustine insa ca, potrivit unei autorizatii de constructie din 1987, societatea este proprietara constructiilor aflate pe acest teren. Mai mult, printr-o sentinta civila eliberata de Judecatoria Cluj, instanta a constatat ca societatea mai sus amintita este proprietara constructiilor de aici si dispune intabularea dreptului de proprietate de catre Constructorul SCM.
Hotatire de Consiliu Local contestata in instanta
Primarul Emil Boc a fost sesizat, in vara, de acest fapt, si a propus o Hotarire de Consiliu Local (HCL) prin care cladirile sa reintre in administrarea municipalitatii.
Conform HCL 543 din 11 iulie 2006, „se aproba cuprinderea in inventarul domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, la sectiunea parcuri si zone de agrement, a imobilului situat in municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1928 f.n., ce se constituie in Baza Sportiva SCCA Constructorul“. Hotarirea a fost atacata insa in instanta de conducerea societatii.
Pozitia Constructorului
Avocatul Victor Rusa, cel care reprezinta societatea Constructorul, ne-a declarat ca Sorin Olaru trebuia sa evacueze cladirea inca din decembrie 2005 si sa plateasca toate facturile. „Nu a platit nimic de anul trecut, nici chirie, nici facturi. Sentinta de evacuare este eliberata inca din luna mai. S-a actionat legal“, sustine avocatul Rusa.
Patronul Cotton Club recunoaste ca a ocupat spatiul ilegal, insa completeaza ca societatea nu este proprietara de drept si, ca urmare, astepta sa se intre in legalitate. Olaru mai spune ca el a descoperit in Cartea Funciara ca imobilele Bazei Sportive nu sint intabulate de Constructorul, astfel ca a sesizat Primaria pentru a se lua masuri.