Coviltirul tricolor (de Ion CUPEN)

FRF imbarca, la soroace, nationala lui Piturca intr-o caruta cu coviltir cu care cutreiera tara. Zig-zagul e amplu: Bucuresti – Constanta – Piatra Neamt – Timisoara. Si iarasi Constanta, in perspectiva intilnirii cu Olanda.

Publicul Capitalei, mai numeros, mai versat, mai competent si mai obiectiv, adunat din bucati steliste, dinamoviste, rapidiste si, ma rog, cotroceniste, e pedepsit pentru proasta conduita, zice-se. El nu-i complexat, nu sta cu mina la cozoroc pentru vreo pomana jinduita, e doar pretentios si mindru, taxind, cind e cazul, cu fluieraturi si ironii, jocul mediocru si aroganta conducatorilor. Citeodata si cu sudalme, depinde de situatie.

Iata insa ca federatia a mai inchis o poarta de acces, taind si Timisoara de pe lista. Nepreluind nicio clipa exemplul nemtenilor, gazde obediente si unsuroase ce au transformat meciul cu Luxemburg intr-un discutabil spectacol de opereta, timisorenii n-au scaldat picioarele federalilor in lacrimi de bucurie, atunci cind au gazduit partida cu Slovenia.

Au fost, din contra, teposi si distanti, amendind preturile exorbitante ale biletelor, deopotriva si jupuirea de culori si de palmares a batrinei Poli. Dupa bidineaua muiata in lapte si miere a lui Stefan, trupa federala s-a trezit sub jetul cu venin al lui Iancu. Mircea Sandu – ignorat, contrat si Ionut Lupescu, care afiseaza un aer de general scrobit, in uniforma de ordonanta. Prea de tot!

Parasind Timisoara, presedintele FRF a impuns cu un zimbet cinic tot neamul romanesc, rostind apasat: „De acum incolo, daca vreti sa-l vedeti pe Mutu, sa scoateti din buzunar 200 de euro!”. Cineva, un clujean, imi spunea a doua zi, cu obida: „Decit sa string cureaua ca sa-l vad pe Mutu, prefer sa dau 10 euro ca sa-l vad pe Surdu!”

Huliti pe Dimbovita, luati in tarbaca pe Bega, tricolorii nimeresc iarasi drumul Constantei, unde ii asteapta un teren amarit, in vesnica remediere. Fuga de Capitala inseamna in fond si o debarasare de griji organizatorice si financiare, preluate in mare masura de autoritatile locale.

La urma urmei, si rasplata ar putea fi pe masura. Aflata mai mereu pe linia de demarcatie intre Liga 1 si Liga 2, n-ar fi exclus ca o noua isprava a Tulcei sa fie transferata in contul Farului, cum s-a intimplat cu zeloasa Ceahlaul. Din compromis in compromis, unde se poate ajunge?

Ce pacat ca nu ne mai apartine Insula Serpilor! Oricit de mica, o suta de metri de iarba s-ar fi putut gasi. Briza marii si murmurele de admiratie a vreo 20 de pescari mahmuri si tot atitia sondori entuziasti ar fi creat un cadru minunant pentru concentrare si randament maxim.

Sa fim sinceri, i s-a repartizat si Bucurestiului un mizilic. Amicalul din august, cu Turcia. Sictir, domnule Sandu! Ca sa inteleaga si turcii ceva.