Skip to content

Crăpături adânci și pericol de surpare pe un important drum național din România. Semnal de alarmă tras de autorități

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O porțiune din DN10, în localitatea Siriu, județul Buzău, este în pericol de prăbușire după ce terenul s-a surpat și a afectat una dintre benzile de circulație. Direcția de Drumuri Buzău spune că sunt infiltrații masive de apă și că este necesară  „consolidare acum”.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a publicat imagini cu porțiunea afectată, la Siriu, pe care au apărut fisuri masive. 

„Expertiza tehnică oficială (efectuată pentru sectorul km 76+795 – 76+895, UAT Siriu) arată clar că intervenția nu este doar justificată, ci absolut obligatorie pentru a preveni o degradare majoră a drumului”, spune instituția.

Conform DRDP Buzău, datele obținute în urma forajelor și a testelor geotehnice arată infiltrații masive de apă direct sub platforma drumului, care ajung până la o adâncime critică de 2.60m. Cauza o reprezintă apa acumulată în urma ploilor torențiale din ultima perioadă.

„Aceste infiltrații constante au afectat direct substructura rutieră. Testele au scos în evidență parametri slabi ai stratului argilos de sub drum, fenomen care a dus direct la tasarea carosabilului. Soluția: Consolidare acum, pentru a evita pericolele mai târziu.

Când apa destabilizează straturile de pământ de sub asfalt, simpla asfaltare la suprafață este doar o soluție temporară și periculoasă. Pentru a opri tasarea și a asigura stabilitatea drumului pe termen lung, este necesară o consolidare profundă și corectă a întregii structuri rutiere”, mai spun reprezentanții Direcției de Drumuri Buzău.