Sari direct la conținut

Creatorul succesului Logan, trimis de Franta sa ajute Romania sa atraga mai multi bani europeni. Ce face Louis Schweitzer la Bucuresti

HotNews.ro
Louis Schweitzer, Foto: Wikipedia
Louis Schweitzer, Foto: Wikipedia

Managerul Louis Schweitzer, fostul presedinte al Renault care a dat lovitura de piata cu Dacia Logan, a fost trimis de Guvernul Frantei sa conduca un program de modernizare a administratiei romanesti pentru ca Romania sa obtina o mai buna absorbtie a fondurilor europene in perioada de programare 2014-2020, au declarat, pentru HotNews, oficiali guvernamentali francezi.

Prin intermediul unei agentii guvernamentale franceze recent infiintate, Expertise France, Schweitzer va sustine aplicarea „unui program de sprijin pentru modernizarea administratiei romane, program conceput pentru a contribui la aplicarea Acordului de parteneriat incheiat intre Romania si Comisia Europeana pentru perioada 2014-2020”, a declarat, pentru HotNews, Cyril Bouyeure, consilier special pe langa presedintele Expertise France.

Potrivit sursei citate, autoritatile romane au cerut agentiei franceze sa faca un diagnostic al sistemului romanesc de absorbtie a fondurilor UE.

Pe baza cererii formulate de administratiile romane si in cadrul strategiei de reforma si consolidarea a administratiei publice 2014-2020 aprobata de Comisia Europeana, Expertise France va elabora un diagnostic al nevoilor de asistenta in materie de gestiune a fondurilor europene apoi va cauta si va mobiliza expertii cu aceasta competenta, in special din interiorul administratiei franceze„, a mentionat reprezentantul Expertise France, prin intermediul Ambasadei Frantei la Bucuresti.

Fostul top-manager al Renault a si descins la Bucuresti in ianuarie 2015, pentru inceperea „dialogului si elaborarea acestui diagnostic„, iar pe 10 februarie, cu ocazia vizitei presedintelui roman Klaus Iohannis la Paris, Schweitzer a facut si o prezentare, la care a asistat si seful statului francez, Francois Hollande.

Acesta a fost prezentat de catre dl Louis Schweitzer sefilor de stat cu ocazia vizitei oficiale efectuate de Presedintele Iohannis la Paris si a intrevederii cu Presedintele Hollande din 10 februarie si a primit acordul ministrilor afacerilor externe cu ocazia intalnirii de la Paris de pe 23 februarie intre domnii Fabius si Aurescu„, a mentionat sursa citata.

Agentia guvernamentala Expertise France si-a oferit serviciile de sprijinire a modernizarii administratiei romane, la initiativa Ambasadei Frantei in Romania, „care a facut apel la Expertise France”, potrivit reprezentantului agentiei.

  • Cum va actiona agentia franceza si ce vrea in schimb

Expertise France spune ca „are ca misiune” sa faca cunoscuta expertiza administratiei franceze si a diferitelor agentii specializate atasate pentru a intari capacitatea omologilor romani in ceea ce priveste:

  • identificarea si selectarea proiectelor eligibile pentru fonduri europene,
  • licitatiile publice,
  • crearea de instrumente de pilotare (programe si indici),
  • colectare, analiza si prelucrare a datelor utile,
  • comunicare si guvernare,
  • audit si control.

Printre sursele de finantare ale agentiei se numara si banii de la tarile care beneficiaza de serviciile sale.

Domeniile specifice vor fi determinate de comun acord cu fiecare institutie a administratiei romanesti si cu Comisia Europeana, precum si cu institutiile internationale care ajuta Romania sa-si consolideze administratia, a mentionat oficialul Expertise France.

Agentia franceza precizeaza ca este finantata din proiectele pe care le deruleaza pentru Guvernul Frantei, pentru Natiunile Unite si agentiile si programele specializate ale ONU (Organizatia Mondiala a Sanatatii, ONUSIDA, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), pentru marii finantatori internationali (Comisia Europeana, Banca Mondiala, banci regionale de dezvoltare), tari beneficiare, mari fundatii private.

Expertise France intervine pe finantari care pot fi nationale sau europene.

In functie de subiecte si de comun acord cu cei interesati, misiunile vor fi finantate de Franta (sprijinul ambasadei Frantei), de Romania cu fonduri de origine europeana sau de Comisia Europeana prin creditele de asistenta tehnica delegate bancilor de dezvoltare.

Expertise France a fost infiintata printr-o lege din 7 iulie 2014, care prevede fuzionarea a sase operatori publici de asistenta tehnica internationala. Activitatea acestor operatori a fost transferata incepand cu 1 februarie 2015 la Expertise France, care preia toate angajamentele lor.

Expertise France este o agentie de stat, subordonata ministerelor cu atributii in domeniul afacerilor externe si al economiei. Agentia actioneaza in cadrul „politicii externe de dezvoltare, de solidaritate si de influenta a Frantei”, arata sursa citata.

  • Reactia Comisiei Europene la miscarea francezilor

Romania beneficiaza are la dispozitie un intreg program operational de asistenta tehnica de 212 milioane de euro in perioada 2014-2020, bani europeni din care poate plati servicii de sprijin in absorbtia fondurilor structurale si de coeziune.

Potrivit unor surse europene accesate de HotNews, banii din programul de asistenta tehnica nu sunt intotdeauna folositi performant, cu rezultate in absorbtia generala de fonduri europene, iar agentia franceza urmareste sa ia acesti bani in schimbul serviciilor pe care le ofera.

In mai toate statele UE, nu numai in Romania, fondurile de asistenta tehnica sunt prilej de turism institutional si nu sunt folosite eficient pentru a sprijini absorbtia fondurilor europene. Guvernul Frantei, prin agentia sa, urmareste sa ia acesti bani de la statele membre, oferindu-le in schimb serviciile de asistenta tehnica si institutionala de calitate de care dispun francezii„, au declarat, pentru HotNews, surse europene.

In paralel, Comisia Europeana, prin Directia Generala Politica Regionala (DG REGIO), condusa de comisarul european roman Corina Cretu, ofera statelor membre cu absorbtie de fonduri UE mai redusa, inclusiv Romaniei, asistenta tehnica printr-un task force nou creat in acest scop.

Francezii subliniaza, insa, ca nu se calca pe bataturi cu specialistii Corinei Cretu.

Se pare ca aceasta task force are mai intai obiectivul de a imbunatati gestiunea pentru perioada care se incheie la sfarsitul anului 2015. Cooperarea pilotata de Expertise France incepe acum si isi propune sa intervina pe programele finantate in perioada de finantare 2014-2020„, a precizat Cyril Bouyeure, de la Expertise France.

De partea cealalta, Comisia Europeana saluta serviciile frantuzesti acordate Romaniei, dar avertizeaza ca sprijinul trebuie sa respecte liniile directoare din programele operationale pe care Comisia Europeana le-a aprobat sau urmeaza sa le aprobe pentru Romania, privind banii europeni din perioada de programare 2014-2020.

Guvernul francez a propus asistenta bilaterala guvernului roman in vederea consolidarii capacitatilor administrative in mai multe sectoare cheie care beneficiaza de fonduri europene din cadrul financiar 2014-2020. O astfel de asistenta bilaterala este binevenita. Intra in responsabilitatea exclusiva a autoritatilor romane de a gestiona sprijin extern. Un astfel de sprijin ar trebui sa fie aliniat cu prioritatile identificate in strategiile nationale relevante si traduse in programele operationale„, a declarat, pentru HotNews, Sophie Dupin de Saint-Cyr, purtatoare de cuvant a CE pentru politica regionala.

Comisia mai cere ca asistenta tehnica frantuzeasca pentru Romania safie „coordonata si rationalizata, impreuna cu asistenta bilaterala paralela propusa de alte state membre sau cu sprijinul multilateral existent acordat de unele institutii financiare internationale”.

In context, Bruxelles-ul subliniaza ca nu se implica in intelegerile bilaterale romano-franceze privind managementul absorbtiei fndurilor europene destinate Romaniei, dar arata ca are cunostinta de aceasta cooperare.

  • Cine este Louis Schweitzer

Managerul de top francez care conduce misiunea Expertise France pentru Romania, Louis Schweitzer (72 de ani), s-a nascut la Geneva, Elvetia. Numele sau este legat in primul rand de compania Renault, pe care a condus-o din 1992 pana in 2005, ca presedinte si director general.

Schweitzer este cel care a facut un pariu in care nu credea aproape nimeni – autoturismul de 5.000 de euro care sa cucereasca pietele emergente. Astfel a luat nastere, in anul 2004, modelul Dacia Logan, dezvoltat de Renault la uzina din Romania.

Ideea i-a venit la Moscova, unde il insotea pe presedintele francez de atunci, Jacques Chirac. „Vazand masinile acelea invechite, mi s-a parut inacceptabil ca progresul tehnic sa nu-ti permita sa faci o masina buna la 6.000 de euro”, a spus el. (Sursa: Wikipedia) Ulterior a revizuit tinta si mai ambitios: 5.000 de euro pe unitate. Pornind de la acest pret de baza, pe masina urmau sa se adauge diferite dotari, in functie de buzunarele si de pretentiile clientilor din toata lumea, pana la un pret total de 11.200 de euro, in viziunea lui Schweitzer.

Managerul francez a castigat pariul, Logan contribuind crucial la redresarea Renault, care pana la acest model intrase intr-un declin amenintator. In anul 2014, numai fabrica de la Mioveni a avut vazari totale de peste 511.000 de eunitati, din care peste 480.000 la export, conform datelor Renault.

Revenind la Expertise France, agentia guvernamentala franceza este condusa de un Consiliu de Administratie care il are ca presedinte pe Jean-Christophe Donnellier, care a activat anterior in Misiunea Frantei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in Ambasada franceza la Washington, precum si in Trezoreria statului.

Directorul general al Expertise France este Sebastien Mosneron-Dupin, care a activat, printre altele, ca administrator al Senatului Frantei si consilier economic al ministrului de Externe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro