Credite? Nu mai luați, lacomilor, credite!

Tac. Și Ministerul Finanțelor. Și BNR-ul. Și Băncile. Și marele Guvern. Înfipți în fruntea bucatelor, înconjurați de prilvilegii, podgorii, linși cu consultanțe, întinși pe lobbyuri și alte caviaruri. Nimeni n-are ochi pentru această ciupercărie: creditul. Creditul de la bănci, de ce nu, făcut într-un limbaj de dracu înțeles. Creditul populat promovat cu răutate peste tot în care bunul simț, așteptarea, temperarea poftelor sunt puse la colț, alergate, hăituite. Pe mine cine mă apără?

Ticăloasă e tăcerea unor oameni care se pricep la bani într-o țară analfabetă.

Este ticăloasă tăcerea unor oameni care se pricep la bani într-o țară tâmpizată de nerăbdare, de realizarea ACUM a poftelor nesăbuite. De cretinătatea asta: ești sărac? Ești de cacao. Ești tu însuți? Ești idiot. Respecți legile? Mori!

De curând am stat cu gura căscată de-a dreptul la niște povești absolut incredibile. Nu mi-e dat prea des să prind astfel de povești atât de viscerale.

Da, familia de sărăcie și-a luat credit. Din Credit și-a luat aspirator și mașină de spălat, două căciuli la copii și juma de kil de parizer cu păine. Bărbatul? Un kil de țuică. Femeia? Cum spuneam, aspirator. În jurul ei sărăcie lucie. Pe ce s-au bazat acești oameni? Pe nimic. Lucra pe șantier la un patron. Vă dați seama ce s-a întâmplat. Un accident mortal. Bărbatul bulit. Au rămas disperați. Își vând copilul pe la șantier, pe la patron ca să trăiască. Sunt dați în judecată. Vor pierde casa de chirpici.

Altă poveste. Credit pe 30 de ani. Tineri. Cu darul de nuntă și o ciupeală de la socru iau apartament în rezidență. Peste, și-au luat și mașină. Că nu se putea altfel. Acum, trăiesc nefericiți în casa lor din rezidența lor din orașul lor. Prizonieri creditului, se urăsc de-a dreptul. Dar nu găsesc soluții să se despartă. Ea n-are destui bani de credit, el n-are destui bani de credit.

Ghiță are o bicicletă. Bicicleta băiatului. Și-a amanetat-o că nu putea altfel. Nu mai avea bani de păcănele. Ghiță a pierdut. A amanetat o bijuterie de-a femeii lui. Că n-avea bani de țigări. Țigările s-au fumat, păcănelele n-au adus bogăția. Și ultima poveste, atroce. Nepoții și-au vândut bunica la azil. De ce? Că azilul o ținea “gratis”. De ce? Că azilul i-a luat casa bunicii. Înțelegeți mecanismul? E GRATIS! E OFERTĂ!

O puștoaică, mă rog, 19 ani, s-a dus la Mall și și-a făcut lipoabsorbtie, botox, coafură, epilare definitivă pe credit. Mă-sa avea credit la faianță, ta-su la iguana de casă. Fata își schimbase complet înfățișarea. Mă-sa și ta-su n-au recunoscut-o.

Minunat!

Credit acum nu la sfântul așteaptă! A vinde propriul copil sclav, a sta nefericit pe viață asta e viață? A vinde bunica asta-i viață? A avea în minte doar păcăneaua ca formă de supraviețuire, asta-i viață? Săriți cu gura că acești oameni sunt proști, săraci, imbecilizați. Dar sunt oameni, ca mine, ca tine!

Și numai înfierați! Nu mai bateți barbunca. Suntem ca ei. Fiecare dintre noi are credit. Și viața noastră nu e viața noastră! Nu. E despre cum să administrezi un credit. Despre cum să ne refinanțăm creditul. Despre cum să-i păcălim pe unii și pe alții să avem bani de credit. Despre cum să avem privilegii mai mari ca să putem plăti creditul.

Hai acum să vorbim despre noi.

Vorbesc despre pozițiile de mahări, de băieții și fetele, care s-au cățărat pe niște crengi și și-au așezat bine fundurile. Asta e viața voastră? Sunteți fericiți că aveți o Tesla? Că vă dați perioadic cu Tesla în moalele corpului? Că aveți smartceva și-n colon? Nu cumva vă ia un gol nesperat că în sfârșit în sfârșit ați terminat cu viața asta? Ce dracului să vă mai luați pe credit prin casă? Ce vă mai lipsește, bre? Nu v-ați luat cumva și conștiința pe credit? Aveți destui bani să v-o plătiți?

Vorbesc despre puștimea care pornește în viață de jos, de la callcenteruri, de la asistent de manager al managerului lui managerul managementului, un fel de vax albina care învață meserie. O puzderie de puștani care nu știu ce-i așteaptă în viață dar își iau credit, tot felul de credite. Că-i așteaptă o viață stabilă. Aleargă săracii după toanele șefilor ca la final de săptămână să-și numere banii, dacă le ajung de un cooler. Păi, nici imaginația nu-i ajută să bea ceva ca lumea, paralizată fiind de credit. Și drogurile și le iau pe credit, acești sărăciți la duh de poftele prostești ale șefilor.

Vorbesc despre credit ca fiind astăzi, așa cum există în România de azi, ca o ciumă.

E bine să-l folosești cumpătat. Dar cine să te-nvețe? Cine să-ți spună? Când urlă toți produse pe care le vrei, le dorești, le ai. Vorbesc de credit ca un mecanism care nu îndeplinește nicio fericire. Îți iei bani ca apoi să vrei mai mult, mai mult, mai mult. E bine, și? Ce obții? O refinanțare! Ți-ai luat aragaz, țoale, mașină de spălat rufe, mașină de spălat rinichi, mașină de aburit situații, bimbo mic, bimbo mare, grătar cu target, grătar cu magnet, cămășuță lui nenicu, satin cu sidef și aur pe creieri, casă cu rotilă, termopan cu desen de brueghel, ți-ai luat mașină cu arzător, smart cu 5 farfuze, gata? Nu-i destul!

Păi, dar de trăit mai ești în stare?

De trăit. A, stai că a apărut mașina de supt sexe și păcate. Ți-ai luat-o? E exclusivitate, e număr limitat, e cu viață fără moarte inclusă. Cine vorbește de cumpătare? Nimeni. Tac. Și Ministerul Finanțelor. Și BNR-ul. Și băncile lui pește. Și marele Guvern. Înfipți în fruntea bucatelor, înconjurați de prilvilegii, podgorii, consultanțe și alte caviaruri și exclusivități nu mai au ochi pentru această ciupercărie: creditul. Pe mine cine mă apără? Chiar cine mă apără? Să aștept să-mi intre salariul e de rușine. Să învăț și să câștig mai bine? E de kkt. Să exist purșisimplu e grotesc. Da să trăiesc în oasele mele, în pielea mea, cu inima mea, în pl mea! Asta nu se poate? Nu, nu se poate! Ai credit? Ia pe credit?