Sari direct la conținut

Crescătorii de porci şi de păsări cer sprijin financiar de urgenţă de la Ministerul Agriculturii

HotNews.ro
Crescătorii de porci şi de păsări cer sprijin financiar de urgenţă de la Ministerul Agriculturii

​Fermierii crescători de porci şi de păsări solicită Ministerului Agriculturii alocarea de urgenţă a fondurilor bugetare necesare implementării actelor normative de sprijin a sectoarelor de creştere a porcinelor şi a păsărilor, conform unei scrisori deschise transmise vineri de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) şi de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), transmite Agerpres.

„Prin prezenta scrisoare, în numele fermierilor români pe care îi reprezentăm, solicităm în regim de urgenţă alocarea fondurilor bugetare pentru implementarea tuturor actelor normative menite să sprijine sectoarelor de creştere a porcinelor şi a păsărilor. Criza privind sănătatea publică prin care trece şi România afectează aceste sectoare într-o măsură ridicată, punând în pericol funcţionarea şi chiar existenţa acestora pe termen scurt şi mediu. Suntem într-o situaţie extrem de dificilă din punct de vedere financiar şi epidemiologic şi un sprijin real din partea Guvernului este reprezentat doar de alocarea sumelor prevăzute de cadrul legislativ în vigoare”, se menţionează în apelul adresat de cele două organizaţii prim-ministrului Ludovic Orban şi ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România menţionează că fermierii din sectorul creşterii porcinelor se confruntă cu probleme legate de preţ şi cu răspândirea continuă a Pestei Porcine Africane, iar mulţi dintre ei sunt în pragul falimentului

„În ultimii 3 ani au fost sacrificaţi/eutanasiaţi 600.000 de porci urmare a infectării cu Pestă Porcină Africană, iar 86% dintre aceştia au fost sacrificaţi de fermele comerciale, principalii furnizori de carne de porc în comerţul intern. Totodată, au fost ucise circa 47.000 scroafe din fermele comerciale, ceea ce reprezintă un deficit suplimentar de 2 milioane de purcei pentru îngrăşare pe care va fi necesar să îi importam. Sectorul are nevoie de investiţii pentru a putea asigura aprovizionarea cu purcei pentru fermele de îngrăşare şi pentru a produce carne de porc pentru consum”, se precizează în scrisoarea deschisă.

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România menţionează că în prezent România importă aproape trei sferturi din consumul intern de carne de porc.

„În condiţiile actuale, producătorii locali de carne de porc pot asigura doar 30% din necesarul pentru consumul intern, România fiind în situaţia de a importa restul de 70% pentru a asigura securitatea alimentară a populaţiei”, se menţionează în apelul adresat Guvernului.

APCPR solicită Ministerului Agriculturii acordarea finanţării pentru activitatea de reproducţie suine, dar şi pentru alte măsuri esenţiale creşterii porcilor.

„Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România vă solicită alocarea fondurilor pentru aplicarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie care să acopere toate cererile depuse până în acest moment şi aprobarea modificărilor propuse pentru a putea fi implementate, asigurarea unui ajutor de stat fermelor de creştere şi îngrăşare pentru a putea produce la capacitate maximă şi pentru despăgubirea pierderilor de venit datorate crizei COVID şi sprijinirea asociaţiilor noastre prin crearea unui cadru legislativ corect şi predictibil (norme de aplicare la Legea nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului emisă de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordin pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Legea 204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale)”, se precizează în scrisoarea transmisă de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România.

La rândul ei, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România solicită acordarea de sprijin financiar pentru subvenţionarea depozitării produselor avicole, dar şi pentru alte măsuri.

„Uniunea Crescătorilor de Păsări din România vă solicită o intervenţie rapidă pentru oprirea căderii sectorului avicol, sector campion în creşterea animalelor, prin acordarea de sprijin imediat în conformitate cu legislaţia UE pentru: subvenţionarea depozitării produselor avicole, ajutor pentru fermierii care nu pot popula din cauza reducerii pieţei produselor avicole şi ajutor pentru dezvoltarea fermelor de reproducţie – incubaţie – creştere, conform legislaţiei în vigoare”, conform scrisorii deschise.

UCPR subliniază că crescătorii români vând ouăle „la poarta fermei” cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană.

„În ceea ce priveşte sectorul avicol, producţia este încă insuficientă, valoarea importurilor este uriaşă iar producţia de ouă pentru consum este subdezvoltată. În timp ce fermierii vând la poarta fermei cu cele mai mici preţuri din UE, sub valoarea costurilor de producţie, şi acumulează stocuri mari, comerţul intracomunitar cu carne de pasăre şi ouă de consum, de calitate îndoielnică şi la preţuri de dumping, continuă, accentuând şi mai mult situaţia grea a sectorului avicol. În timp ce preţurile la poarta fermei s-au redus continuu din decembrie 2019 până în iunie 2020, conform Observatorului Preţurilor UE, Indicele Preţului de Consum (preţul la consumator), conform INS, a crescut continuu, la sfârşitul lunii iunie 2020 acesta a înregistrat o creştere cu 2,5% la consumator. Deşi preţul la poarta fermei la ouă de consum s-a redus cu 26%, preţul la consumator a scăzut doar cu 4%. Atragem atenţia că pe fondul pandemiei de COVID-19, efectivele de păsări din România s-au redus cu circa 20% până la jumătatea anului 2020 şi, dacă circulaţia materialului biologic avicol va fi din nou restricţionată în UE, producţia poate scădea chiar şi cu 40%”, potrivit documentului transmis de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro