Creșterea economiei din primul trimestru a fost susținută de consumul guvernamental și de cel privat / Industria a avut o contribuţie negativă la creșterea PIB
Produsul Intern Brut din primele 3 luni ale acestui an a fost de 272,33 miliarde de lei, în creștere – în termeni reali – cu 6,5% faţă de trimestrul I 2021, a transmis miercuri Institutul Național de Statistică. Creșterea a fost susținută de consumul individual și de cel al administrației publice.
Contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea Produsului Intern Brut
Categorii de resurse
La creșterea PIB, în trimestrul I 2022 faţă de trimestrul I 2021, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri:
- Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea, hoteluri și restaurante (2,6%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 12,2%;
- Informațiile și comunicațiile (1,8%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 23,3%;
- Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (0,7%), cu o pondere de 5,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,5%;
- Activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii (0,2%), cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului de activitate cu 9,2%;
- Impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creștere a volumului lor cu 4,0%.
- O contribuţie negativă la creșterea PIB a înregistrat-o industria (-0,1%), cu o pondere de 25,8% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 0,3%.
Categorii de utilizări
Contribuţii pozitive importante au avut:
- cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,0%, contribuind cu 4,4% la creşterea PIB;
- cheltuiala pentru consumul final individual al administrației publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,5%, contribuind cu 0,6% la creşterea PIB;
- cheltuiala pentru consumul final colectiv al administrației publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,9%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro