Sari direct la conținut

Cresteri generalizate ale cotatiilor

Romania Libera

Evolutia bursei s-a imbunatatit in sedinta de miercuri. Am avut nu doar cresteri aproape generalizate ale cotatiilor, ci si o lichiditate mult mai buna decat cea din ziua de marti.

A existat interes pentru actiunile bancilor, mai ales ca a fost prima zi in care s-au tranzactionat titlurile TLV, dupa inregistrarea majorarii de capital si dupa anuntul cu privire la rezultatele financiare pe trimestrul III.

De fapt, TLV a fost compania cea mai tranzactionata, valoarea schimburilor fiind, in cazul sau, mai mult decat dubla comparativ cu cea a urmatoarei clasate in topul lichiditatii (SIF5 Oltenia).

De regula, atunci cand in piata apar actiunile rezultate in urma unei majorari de capital social, volumul de tranzactionare este mai mare pentru ca, pe de o parte, sunt investitori doritori sa vanda acele actiuni suplimentare primite si sa-si marcheze astfel un profit foarte bun, iar pe de alta parte, cumparatorii mai mari stiu ca acum in piata este mai multa „marfa” si, ca atare, daca vor sa cumpere mai mult, au de unde.

De asemenea, in sedintele imediat urmatoare comunicarii unor rezultate financiare in piata se tranzactioneaza mai intens pentru ca, la aflarea vestii, o parte din investitori doresc sa-si marcheze pozitiile si sa se orienteze ulterior catre alte plasamente, iar investitorii care au fost placut surprinsi de rezultatele financiare comunicate doresc sa-si sporeasca detinerile in compania respectiva, asa ca isi intensifica ordinele de cumparare.

de Iulian Panait, analist KDT

integral in Romania Libera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro