Crin Antonescu: Nu exista un plan de suspendare, dar daca Basescu refuza numirea lui Ponta ca premier, declansam procedura suspendarii imediat
Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat vineri seara, la Romania TV ca nu exista in acest moment un plan pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, pentru ca acesta nu a incalcat Constitutia de cand a revenit la Cotroceni, dar daca seful statului refuza sa-l numeaza pe Victor Ponta premier dupa alegeri, „imediat vom declansa procedura suspendarii”.
Declaratiile lui Crin Antonescu:
- Ca n-ar fi rau (o noua suspendare, n.r.) sustin, pentru ca ar fi bine chiar. Numai ca nu exista un plan si asta pentru ca, in ciuda faptului ca am spus de atatea ori ca Tra este un presedinte ilegitim, revenirea sa la Cotroceni s-a facut prin usa din dos, esenta statului de drept trebuie respectata intotdeauna. Ele au fost respectate intotdeauna si un presedinte se suspenda doar atunci cand incalca Constitutia. Nu exista un plan de suspendare a lui Traian Basescu, pentru ca nu ne aflam in cazul, de la revenirea sa in functie, in fata unei incalcari a Cosntitutiei.
- Eu am spus anterior la un post de televiuziune ca nu pot exclude o asemenea ipoteza, dar ca ea tine numai si numai de Traian Basescu.
- Daca spune nu propunerii USL pentru functia de premier – care cu siguranta va fi Victor Ponta -, daca refuza chiar de prima data, imediat vom declansa procedura suspendarii.
- Dar discutia despre suspendare acum este inutila, nici nu s-a intamplat ceva care sa ridice aceasta tema.
Despre cine a catalogat drept „imbecili”:
- Imbecilii sunt cei care isi permit sa jigneasca niste sute de mii de oameni care traiesc in Teleorman si care pot avea o optiune politica sau alta, dar care merita sa fie respectati ca orice alt cetatean al Romaniei, care nu sunt dusi cu arcanul la vot nici de Liviu Dragnea, nici de mine, nici de altcineva.
Despre candidatura in Teleorman:
- Sunt imprejurarile pe care ni le ridica actuala lege electorala, sunt niste calcule de facut. Legea actuala in forma ei este de-a dreptul perversa. Noi suntem intr-o aberatie legislativa in plan electoral: primari si presedinti de CJ alesi din primul tur – profund incorect, acest un fel de uninominal care de data aceasta va genera si un efect absolut penibil, acela de a da – in plin uninominal – doi parlamentari pe acelasi colegiu: unul care a castigat direct la vot si celalalt, care va fi la fel de legitim si el si pe care n-ar trebui sa-l blamam, pentru ca asta legea, care va obtine mandatul la redistribuirea nationala.
Impreuna cu Victor Ponta am avut un proiect de lege de uninominal pur pe care CCR, pentru ca nu convenea lui Traian Basescu si PDL, l-a blocat. Si suntem in situatia asta, facem niste calcule. Incercam sa ne alocam fortele, candidatii in asa fel incat numarul de voturi pe care il strangem la nivel national pentru USL sa fie maxim. In Bucuresti sunt la Senat patru candidati liberali dupa plecarea mea – Calin Popescu Tariceanu, Victor Ciorbea, Daniel Barbu, Corneliu Dobritoiu – cu toti acestia se maximizeaza in felul acesta sansa sa castige.
Doi – maximarea scorului. Eu nu am ipocrizia sa spun ca m-a apucat dorul de iarba verde si am plecat la Teleorman. Fiecare partid si fiecare candidat are dreptul sa-si faca in limitele jocului electoral niste calculele. Eu stiu foarte bine ca este mai dificil de obtinut 50% in Bucuresti decat 58% intr-un fief electoral cum este judetul Teleorman.
Despre declaratiile ambasadorului SUA Mark Gitenstein:
- Despre ambasadorul SUA am spus numai ca, nu doar in perioada referendumului, dar atunci a fost asa, mai fara jena, ca a fost extrem de partizan. In rest l-am tratat intotdeauna cu respect, i-am acordat importanta cuvenita.
- Preocuparea oricarei alte tari este intotdeauna binevenita. De data aceasta nu e partizan, dar pare insa un pic prea speriat. Nu se dezbina americanii pentru ca, iata, este acum o batalie electorala in SUA, nu se dezbina nici romanii mai mult decat au fost ei dezbinati de mult-iubitul presedinte Traian Basescu. Romanii sunt din ce in ce mai uniti, in momentul in care o forta politica se indreapta spre 60%, asta este chiar mai putina dezbinare decat oricand.
- Iar in privinta coabitarii civilizate, eu cred ca tot timpul in Romania s-a ramas in norme. Ca au existat incalcari ale acestei coabitari, au existat abuzuri cand o lege a fost trecuta cu 80 de voturi in sala, pronuntandu-se 170, probabil ca ambasadorul nu a fost atunci nici atent si nu era suficient de speriat, nu era aici, era concentrat pe altceva. Dar in general in Romania lucrurile au functionat normal.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro