Sari direct la conținut

Cristian Preda: Nu este obiectivul meu sa plec din PDL, ci al unora din generatia Cezar Preda

HotNews.ro
Cristian Preda, Foto: Agerpres
Cristian Preda, Foto: Agerpres

Cristian Preda, europarlamentar PDL, a declarat miercuri seara, la emisiunea „Sub semnul intrebarii” difuzata de B1 tv, intrebat daca isi pregateste plecarea din Partidul Democrat Liberal, ca nu acesta este obiectivul sau, „ci mai degraba este al unora din generatia Cezar Preda. „Daca vor face o masinatiune sa ma dea pe mine afara sau pe Macovei, eu nu ii voi ajuta”, a mai spus Preda.

Europarlamentarul PDL a precizat ca „reformistii” au fost folositi in interiorul partidului, intr-un mod foarte simplu: „adica, numele lor (n.r. Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Razvan Ungureanu) au fost trecute in fruntea listei la alegerile parlmentare din 2009, pentru a da o noua imagine partidului”. „Ma tem ca, cel putin in privinta mea, s-au inselat”, a adaugat Preda.

Intrebat daca exista o stare de tensiune intre „garda veche si garda noua” din partid, europarlamentarul a raspuns ca in interiorul PDL trebuie sa existe o mobilizare in favoarea partidului, „dar nu cu sacosa”.

In legatura cu viitoarele alegeri, Cristian Preda a declarat ca doreste ca desemnarea candidatilor sa nu se faca in culisele partidului. „Eu cred ca trebuie sa punem pe masa lucruri clare, am propus ca pentru alegerile de la anul sa avem proceduri clare de desemnare a candidatilor. Nu Ioan Oltean sa taie si spanzure in ciuda deciziilor luate in BPN”, a mai spus europarlamentarul.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat ca numele sau, al Monicai Macovei si al lui Traian Razvan Ungureanu au fost folosite de cei din PDL in campania pentru alegerile din 2009, iar „acum mi se reproseaza ca suntem solidari cu partidul”.

Intr-o declaratie facuta la Parlamentul European de la Bruxelles, Preda a spus ca „numele noastre au fost batjocorite” atunci cand au facut afirmatii critice legate de prezenta nepotismelor in formatiunea democrat-liberala, de faptul ca nu exista o viziune economica sau de existenta „unei solidaritati a lasilor”.

Eurodeputatul Monica Macovei a declarat miercuri, pentru Mediafax, ca nu pleaca din PDL la cererea lui Cezar Preda sau a altcuiva si ca obiectul sau politic nu este crearea unui alt partid, ci reformarea clasei politice de tranzitie. Intr-un interviu pentru ziarul Ring, deputatul PDL Cezar Preda a acuzat-o pe Macovei de ipocrizie, in legatura cu criticile acesteia la adresa PDL, spunand ca vicepresedintele formatiunii nu are decat sa-si faca propriul partid, alaturi de Sever Voinescu, Cristian Preda si Teodor Baconschi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro