Cristina Bogdan, noul director general al AVE Romania
AVE Romania, filiala a companiei austriece Energie AG, a numit-o pe Cristina Bogdan in functia de director general al companiei, incepand cu data de 1 ianuarie, se arata intr-un comunicat al companiei. Din aceasta pozitie, noul director general se va ocupa de dezvoltarea ofertei de servicii a companiei ce activeaza in domeniul gestionarii deseurilor, precum si de extinderea portofoliului de clienti.
In varsta de 26 de ani, Cristina Bogdan si-a incheiat studiile economice la Universitatea din Heidelberg, Germania, incepandu-si apoi cariera in domeniul bancar, unde a activat in management si comunicare. Inainte de a se alatura echipei AVE, Cristina Bogdan a ocupat postul de senior corporate relationship manager in cadrul Unicredit, unde, printre altele, era responsabila de mentinerea relatiilor cu Germania si Austria.
„Obiectivele noastre pentru anul acesta sunt foarte ambitioase pe piata locala. Ne propunem sa ne extindem serviciile in unele dintre cele mai importante orase ale tarii precum Bucuresti, Cluj-Napoca sau Iasi si ne asteptăm la o triplare a cifrei de afaceri pe piata locala,” a declarat Cristina Bogdan, noul CEO al AVE Romania.
Compania tinteste pentru acest an obtinerea unei cifre de afaceri de 6,6 milioane de euro pe piata locala, comparativ cu 2,2 milioane de euro cat a raportat AVE la finalul anului 2007.
Cresterea cifrei de afaceri anul acesta va fi influentata de extinderea portofoliului de clienti. In acest sens, compania si-a propus ca la finalul anului sa deserveasca 400.000 de clienti persoane fizice si 5.000 de clienti comerciali. La finalul anului 2007, AVE Romania avea in portofoliu aproximativ 200.000 clienti persoane fizice si 4.200 de clienti comerciali si industriali.
La nivel international, Grupul AVE a raportat la finalul anului 2007 o cifra de afaceri de 295,3 milioane de euro, iar pentru anul acesta vizeaza o valoare de 312 milioane de euro. Grupul este prezent pe pietele din Europa precum Cehia, Ungaria sau Romania.