Cristina Rus trage tare spre TV
Cristina Rus imbina aparitiile in topurile muzicale cu prezenta pe micile ecrane in calitate de invitat sau chiar prezentator. Din pacate, emisiunea „Mega Clever” a carei gazda a fost, nu a rezistat in grila mai mult de doua editii.
Esti tot mai prezenta in show-uri, ti se incredinteaza si prezentarea lor. Crezi ca ai putea face o cariera reala in tv?
Ma bucura faptul ca sunt cooptata in astfel de proiecte si ca mi se ofera oportunitatea de a pune in practica ceea ce am invatat. Ba mai mult, experienta pe care o capat nu face altceva decat sa ma propulseze acolo unde vreau eu sa ajung. Da, cred ca as putea face o cariera in televiziune.
Care crezi ca a fost atuul care te-a propulsat in platourile emisiunilor TV?
Cred ca atuul meu a fost imaginea, dar si seriozitatea si dorinta mea de a ajunge acolo. M-am pregatit foarte mult, urmand cursurile Facultatii de Teatru si Televiziune din Cluj. Inca muncesc la perfectionarea mea ca om de televiziune.
In ce masura se sprijina cariera ta muzicala pe aparitiile in show-urile tv?
Aparitiile TV sunt foarte importante pentru un artist, pentru ca-i imbunatatesc imaginea, dar si viceversa e valabila. Atata vreme cat esti un artist bun, poti sa contribui la calitatea unui show, dar si o emisiune de divertisment reusita poate sa ajute un artist si sa-i aduca un plus de imagine.
Pot sa spun, din proprie experienta, ca emisiunea „Dansez pentru tine”, la care am participat, mi-a adus un mare plus de imagine si sunt constienta de acest lucru.
Ce format crezi ca ti s-ar potrivi cel mai bine pentru „a da lovitura” in televiziune?
Sunt o persoana plina de energie, cred ca cel mai bine mi s-ar potrivi un show de divertisment.
Un articol de Mihaela Manole