Cristoiu despre Badea: Sedea pe canapea si-si mirosea subtiorile. Badea despre Cristoiu: incearca sa imite un ardei umplut
Un nou scandal a izbucnit in trustul Intact dupa ce Ion Cristoiu a realizat duminica un interviu cu Elena Udrea pe care Mircea Badea l-a ironizat in aceeasi seara. Cristoiu a reactionat marti intr-un editorial publicat in Jurnalul National in care il acuza pe Badea ca injura la comanda si ca „sedea pe canapea si-si mirosea subtiorile”. Badea i-a raspuns azi pe blogul sau ca „macar nu primesc ordine sa pup in cur”. Alti doi angajati ai trustului Intact, Catalin Tolontan si Victor Ciutacu, vorbesc pe blogurile lor in termeni de „abjectie” si „calomnie” despre editorialul lui Cristoiu.
Cele mai dure replici si contrareplici:
Badea
- Domnul Cristoiu incerca sa imite un ardei umplut. Cred ca-i iesea de minune.
- Intocmai ca Basescu domnul Cristoiu presupune ca e Dumnezeu pe pamant, iar blasfemia nu poate fi decat o consecinta a unui ordin.
Cristoiu
- Sedea pe canapea si-si mirosea subtiorile, convins ca, de cand trancaneste de unul singur la televizor, subtiorile lui nu put ca la toti oamenii, ci miros a Sfantul Mir.
Ironizat de Mircea Badea in emisiunea „In gura presei” de duminica seara pentru felul moale in care a intervievat-o pe Elena Udrea in emisiunea „Zig Zag”, Ion Cristoiu i-a dat replica in PS-ul editorialului sau din editia de marti a Jurnalului National:
„Am auzit ca duminica seara, Mircea Badea m-a injurat pentru interviul luat Elenei Udrea. Ma mira. Cand am iesit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicatiile pe cine sa injure si pe cine nu. Sedea pe canapea si-si mirosea subtiorile, convins ca, de cand trancaneste de unul singur la televizor, subtiorile lui nu put ca la toti oamenii, ci miros a Sfantul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat dupa ce am plecat eu!”.
„Scopul taifasurilor mele la Zig-Zag e de a smulge confesiuni invitatului, nu de a racni la el, cum cred semidoctii, nu putini in presa noastra„, a tinut sa precizeze Cristoiu in editorial.
Raspunsul lui Mircea Badea n-a intarziat sa apara, atat in editia de luni seara a emisiunii pe care o modereaza la Antena 3, cat si printr-o postare de marti pe blogul personal cu titlul „Al doilea Boc”.
„Nu ‘l-am injurat’ ci, in cea mai dura perceptie, l-am ironizat fin si cordial”, spune Badea pe blogul lui. Cat despre acuzatia ca face injuraturi la comanda, mesajul lui Badea pentru Cristoiu este scurt si raspicat: „presupunand ca primesc ordine sa atac, macar nu primesc ordine sa pup in cur„.
In varianta lui Badea, intalnirea cu Cristoiu pe holurile Antenei suna cam asa: „Imi amintesc un pic altfel momentul de pe hol. Eu cu siguranta nu-mi “miroseam subtiorile”, dar domnul Cristoiu incerca sa imite un ardei umplut. Cred ca-i iesea de minune”.
Catalin Tolontan si Victor Ciutacu au vorbit si ei in termeni de „abjectie” si „calomnie”, marti, pe blogurile personale, despre editorialul lui Cristoiu.
Tolontan:
- Ion Cristoiu il ataca brutal, pina la calomnie, pe Mircea Badea in finalul unui articol despre Elena Udrea.
- Ion Cristoiu este editorialistul care, cel putin in ultimii ani, nu polemizeaza, ci executa. Colegii de breasla. La orice critica, de data asta Badea fusese doar malitios, in nici un caz violent, Cristoiu raspunde cu o superioritate agresiva.
- Ceea ce a ironizat Badea a fost nu neaparat blindetea cu care Cristoiu a tratat-o pe Udrea, ci mai ales lipsa de relevanta a discutiei. A existat o ruptura interna de logica in toata acea emisiune.
Ciutacu:
- Dupa mai bine de 15 ani de mancat rahat in spatiul public, credeam ca vazusem tot ce se poate in materie de abjectie de presa. Ei bine, acest text (si, mai ales, PS-ul) depaseste mult umila mea experienta. Iar raspunsul mi se pare chiar bland si politicos fata de ce ar fi putut si ar fi meritat sa se intample.
Background:
Nu e prima data cand angajatii trustului Intact se ataca intre ei. Scandalul campaniei antifumat declansat in septembrie anul trecut la Antena 2 de realizatorii emisiunii „Scoala vietii”, care au preluat o imagine trucata cu Mihaela Radulescu, in care acesteia ii erau atribuite cuvinte obscene, a dus la suspendarea emisiunii si a trezit dezbateri aprinse despre profesionalismul unor jurnalisti si vedete in aglomerata piata media din Romania.