Critici la adresa lui Bush si o drama braziliana in deschiderea de la Cannes
Festivalul de la Cannes s-a deschis miercuri seara. Desi aparitia vedetelor a fost la fel de stralucitoare ca si in ceilalti ani, atmosfera a fost una grava, politica, influentata de „Blindness” – filmul care a deschis evenimentul. De asemenea, discursul tinut de presedintele juriului, Sean Penn, in cadrul conferintei de presa dinaintea deschiderii, a fost unul politic.
Filmul „Blindness”, cu Julianne Moore in rolul principal, a dat startul festivalului care va dura 12 zile, incheindu-se pe 25 mai. Filmul este regizat de brazilianul Fernando Meirelles, cel care a lucrat si la filmul „Cidade de deus” („Orasul zeilor”). Scenariul este inspirat dupa nuvela „Eseu despre orbire” a scriitorului Jose Saramago si povesteste despre o molima a orbirii care cuprinde intreaga lume, arata Reuters.
Moore joaca rolul unei sotii de doctor care vede in jurul ei moarte, cruzime, degradare, insa incearca sa le faca fata cu demnitate. Cu o seara in urma, filmul a fost prezentat in premiera.
Sean Penn, presedintele juriului care va alege filmul castigator din cele 22 inscrise, spune ca este probabil sa castige un film care abordeaza subiecte la zi. „Toti membrii juriului sunt de acord ca regizorul filmului care va castiga trebuie sa fie foarte ancorat in realitate si pus la curent cu tot ce se intampla”, a spus Penn.
Actorul, cunoscut sustinator al politicii anti-Bush, si-a reinnoit criticile la adresa actualului presedinte SUA: „Cand cineva actioneaza fara sa gandeasca si fara sa simta, in toata lumea mor sute de mii de oameni din cauza deciziilor acelui om”.
Printre alte filme intrate in competitie se afla „Waltz With Bashir”, un documentar despre masacrul din 1982 al fortelor militare libaneze in Sabra si Shatila, doua tabere de refugiati palestinieni.
Filmul va concura cu productia lui Clint Eastwood, „Changeling”, cu Angelina Jolie in rolul principal. Aceasta a confirmat ieri ca va avea gemeni cu Brad Pitt.
Steven Soderbergh prezinta „Che”, o poveste de 4 ore si jumatate despre revolutionarul argentinian Che Guevara, jucat de Benicio del Toro.
Alte doua productii americane sunt „Two lovers”, in regia lui James Gray, cu Gwyneth Paltrow si Joaquin Phoenix, precum si „Synecdoche, New York”, cu Philip Seymour Hoffman in rolul principal.
Cel mai asteptat film este insa „Indiana Jones si regatul craniului de cristal”, regizat de Steven Spielberg, cu Harrison Ford in rolul cunoscutului arheolog.