Criza generată de COVID-19 redesenează harta investițiilor. Unde se poate plasa România?

Incertitudinea generată de pandemia de COVID-19 este departe de a se fi risipit, iar efectele asupra economiilor lumii sunt tot mai greu de estimat. În aceste condiții, competiția pentru resurse financiare se întețește. La nivel global, fluxul investițiilor este estimat să scadă anul acesta, într-un scenariu optimist, cu peste 30%, potrivit OECD. În România, investițiile străine directe sunt pe minus în prima parte a acestui an, iar cele interne, deși în ușoară revenire comparativ cu anii trecuți, rămân insuficiente pentru a menține economia pe linia de plutire. Criza economică vine, însă, și cu o reală oportunitate pentru țara noastră, dar aceasta trebuie și valorificată.

Pandemia a evidențiat, din nou, lipsa cronică de investiții la nivelul întregii țări, în infrastructură în general (de transport, de sănătate, educațională, informatică etc.) și, implicit, nevoia stringentă de creștere a acestora.

De ce avem nevoie de investiții?

Beneficiile investițiilor în economie sunt mai mult decât evidente, având în vedere că orice activitate economică generează venituri pentru comunitate (salarii, taxe, alte investiții), iar datele BNR arată corelarea clară între nivelul investițiilor publice și evoluția PIB. Spre exemplu, între 2004 și 2008, investițiile publice au crescut cu 125% (mai mult decât dublu), iar nivelul PIB a avansat în același ritm (de la 60 de miliarde de euro la 140 de miliarde de euro). În perioada 2008 – 2012, investițiile au stagnat, iar PIB-ul s-a redus cu aproximativ 15 miliarde de euro. Între 2012 și 2015, investițiile publice au crescut în ritm cu PIB-ul, însă, ulterior, discursul populist a propulsat consumul ca motor de creștere economică, în detrimentul investițiilor.

În aceste condiții, investițiile trenează în România de ani buni, cu excepții insulare care nu fac decât să accentueze beneficiile ratate la nivel național. Care sunt cauzele? Pe plan intern, resursele pentru investiții sunt extrem de limitate. Societățile autohtone sunt foarte slab capitalizate (aproape 40% aveau capitaluri negative la finalul anului 2018, potrivit datelor BNR) și, în consecință, nu au bani de investiții și nici capacitatea de a se împrumuta, iar investițiile statului au fost sistematic sacrificate în scop electoral. Deși se remarcă o ușoară revenire a investițiilor publice în prima jumătate a acestui an, baza de raportare extrem de redusă și presiunile bugetare în creștere indică faptul că acestea nu sunt nici pe departe suficiente. Stimularea investițiilor interne este, desigur, de dorit în acest context și nu numai, dar nu poate avea efectul scontat în lipsa unor surse viabile.

Investițiile străine, descurajate în ultimii ani, ar putea să compenseze dificultățile de finanțare din plan intern, venind chiar cu beneficii suplimentare față de cele locale – la salariile, contribuțiile și taxele suplimentare generate se adaugă și investițiile pe care companiile străine le realizează în pregătirea angajaților și aportul de know-how (expertiză în domeniile în care activează).

Toate aceste avantaje sunt, deja, evidențiate în datele statistice, care arată decalajele de dezvoltare dintre județe în funcție de investițiile străine atrase. Spre exemplu, în Timiș (cu investiții de 4,4 miliarde de euro la finalul anului 2018, potrivit BNR) și Cluj (1,9 miliarde de euro) salariul mediu net lunar s-a situat în 2019 la 3.375 de lei, respectiv 3.503 lei. Prin comparație, în Mehedinți (cu investiții străine de 16 milioane de euro) și în Teleorman (87 de milioane de euro), salariile sunt mai mici cu aproximativ 1.000 de lei.

Mai mult, Comisia de Prognoză (CNSP) publică o serie de „indici de disparitate” raportați la regiunea de Vest a țării, cea mai bogată în investiții (după București-Ilfov). Un exemplu elocvent este indicele de disparitate calculat în funcție de PIB/locuitor pentru regiunea Nord-Est față de Regiunea de Vest, estimat la 60,3% pentru 2019.

Măsurile pentru atragerea investițiilor străine, necesare acum

Tergiversarea adoptării de măsuri pentru atragerea investițiilor de orice natură, dar mai ales străine, în contextul în care cele românești sunt extrem de limitate, ar putea fi periculoasă din cel puțin două considerente.

Primul este reprezentat de fenomenul de reshoring (planurile actuale ale companiilor europene de scurtare sau de repatriere a lanțurilor de producție, în condițiile distanțelor tot mai problematice și a tensiunilor comerciale care au escaladat pe fondul pandemiei). Această regândire a strategiilor ar putea reprezenta o oportunitate pentru România, mai ales că, în Europa, repatrierea poate fi privită în sensul mai larg al pieței comune. Astfel, capacități de producție retrase de pe alte continente ar putea fi relocate în România, dacă noi reușim să câștigam competiția cu alte state din regiune.

Al doilea considerent pentru care trebuie urgentate măsurile de atragere a investițiilor străine este reprezentat de nevoia de absorbție a fondurilor pe care Uniunea Europeană urmează să le pună la dispoziția statelor membre în cadrul programului de redresare. În cazul României, se vehiculează sume consistente (chiar dacă discuțiile încă nu s-au încheiat), de peste 30 de miliarde de euro, din care jumătate ar fi fonduri nerambursabile. Pentru atragerea acestor bani, însă, România are nevoie de proiecte viabile, capitol la care a avut tot timpul restanțe, iar companiile străine, prin expertiza pe care o dețin în dezvoltarea de proiecte în domeniile în care activează, pot contribui decisiv la absorbția acestor fonduri.

Care sunt pașii necesari pentru a crește șansele României în fața competitorilor?

Oportunitățile enunțate nu vor fi valabile la nesfârșit și, tocmai de aceea, acesta poate fi momentul ideal pentru regândirea unei strategii viabile pentru încurajarea investițiilor străine. Aceasta ar trebui să conțină, printre altele, crearea unor entități sau reînființarea unei structuri de sine stătătoare, pe modelul fostei Agenții Române pentru Investiții Străine, cu atribuții concrete în atragerea investitorilor și, mai ales, în eliminarea barierelor din calea lor. În altă ordine de idei, strategia ar trebui să conțină inclusiv acțiuni de diplomație economică, derulate prin intermediul personalului din ambasade și consulate, cu scopul promovării României ca destinație de investiții.

Un real stimulent în atragerea investițiilor străine rămâne dezvoltarea infrastructurii naționale care poate aduce beneficii întregii societăți, nu doar investitorilor, prin efecte pozitive în lanț asupra subcontractorilor locali, furnizorilor și, nu în ultimul rând, comunității per ansamblu. Practic, investițiile în infrastructură pot genera o spirală ascendentă, ele contribuind, în sine, la atragerea altor investitori în zonele în care infrastructura se dezvoltă.

Dincolo de toate acestea, restabilirea încrederii investitorilor străini în economie, dar mai ales în societatea românească, este esențială. Discursul ostil la adresa investitorilor străini exprimat de unii demnitari și politicieni, cu scopuri electorale subînțelese, trebuie eliminat din comunicarea publică pentru că, dincolo de faptul că expune false probleme ale societății românești, induce un sentiment de neîncredere potențialilor investitori. La acest aspect ar trebui, de asemenea, să se adauge stabilitatea legislativă, în special cea fiscală, astfel încât derapaje de genul OUG 114 să devină istorie, iar investitorii să capete încredere că își pot face un plan cel puțin pe termen mediu, fără a risca schimbări majore de legislație, adoptate netransparent și în regim de urgență.

În concluzie, România beneficiază de o nouă șansă pentru a atrage investiții străine, dar care trebuie valorificată ACUM, nu în viitor, nu după alegeri, nu după ce rezolvăm alte probleme. Și, dacă în trecut, investitorii străini au fost atacați în discursul public cu scopul câștigării de capital politic, iar efectele nocive ale acestei abordări au fost demonstrate, poate ar trebui ca, de data aceasta, atragerea investițiilor să fie, dimpotrivă, folosită ca temă majoră și constructivă în campania electorală. Și nu de un partid, ci de toate partidele. Dacă tot vorbim de recuperarea decalajelor față de celelalte țări din Uniunea Europeană, ar trebui folosită orice oportunitate de accelerare a creșterii economice. Investițiile străine reprezintă o astfel de oportunitate.

Mai multe informații și recomandări pentru companii legate de modul în care se pot pregăti în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul Deloitte România.