Sari direct la conținut

Croatia ar putea deveni al 28-lea membru al UE

HotNews.ro

Croatia este pe cale de a deveni cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene, insa data aderarii va fi stabilita doar in momentul in care negocierile vor fi aproape de final, a declarat Olli Rehn, comisarul european pentru extindere.

Potrivit Reuters, Olli Rehn a declarat intr-un interviu cotidianului Jutarnji List ca este satisfacut de modul in care decurg negocierile cu Zagrebul, care au demarat in urma cu doi ani.

Pana in prezent Croatia a deschis 12 capitole de negociere, din cele 35 din Tratatul de aderare.

”Ma astept ca Croatia sa devina al 28-lea stat membru la sfarsitul acestei decade, daca guvernul de la Zagreb va face pasi decisivi in reformarea economiei si a sistemului juridic”, a spus Rehn. ”Singura surpriza ar putea fi Islanda, daca aceasta tara va aplica mai devreme pentru a deveni membru UE”, a adaugat comisarul european.

El a mai spus ca Uniunea Europeana s-a nu a dorit sa faca publica o data certa de aderare, dupa ce, in 2006, aderarea Romaniei si Bulgariei a fost amanata cu un an datorita avansului lent al reformelor.

”Aceasta a fost o lectie pe care am invatat-o. Nu vom da stabili date de aderare pana ce nu vedem ca tara respectiva este complet pregatita”, a delarat comisarul european pentru extindere.

Ivo Sanader, primul ministru croat, este de parere ca tara sa va adera in 2009, in vreme ce analistii cred ca, cel mai probabil, Croatia va adera la Uniunea Europeana in 2010 sau 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro