Sari direct la conținut

Câți bani a primit România de la UE după aderare. Boloș: „Pentru fiecare euro contribuit, am primit 3 înapoi”

HotNews.ro
Marcel Boloș, Foto: Inquam Photos / George Calin
Marcel Boloș, Foto: Inquam Photos / George Calin

România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană şi până în prezent, peste 95 miliarde de euro şi a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european, astfel că balanţa financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro, a scris joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.

„România este un capitol important în povestea Uniunii Europene. Vorbim de o şansă acordată odată cu banii veniţi de la Bruxelles pentru infrastructură modernizată şi oportunităţi pentru toţi românii (…) Datele arată aşa: la fiecare 1 euro cu care am contribuit am primit 3 euro înapoi. Concret, de la aderare şi până în prezent, România a primit peste 95 miliarde de euro şi a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european. Astfel, balanţa financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro”, a arătat ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, datorită acestor fonduri, în 2020 ţara a reuşit să treacă pragul de 30 miliarde lei investiţi din bani europeni într-un singur an, iar anul trecut a fost atins nivelul record de 80 miliarde lei. Pe de altă parte, intrarea României în UE a însemnat şi integrarea în piaţa unică, libertatea de circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului.

Beneficii mai mari decât fondurile în sine

În context, şeful de la Finanţe a subliniat că investiţiile străine s-au dublat de la aderarea la UE, de la 42 de miliarde de lei în 2007, la aproximativ 108 miliarde de euro în 2022. „Faptul că România a devenit atractivă pentru companiile europene nu a însemnat doar investiţii, ci şi dezvoltarea unor domenii care erau neglijate în trecut. Pentru români s-a tradus şi în salarii mai mari. În ultimii 17 ani, salariul minim a fost majorat de 20 de ori. Atunci, în 2007, salariul minim pe economie a crescut de 390 de lei brut, la 3.300 lei brut”, a precizat acesta.

Marcel Boloş a amintit şi despre zeci de şcoli şi grădiniţe construite de la zero sau modernizate cu fonduri europene, inclusiv în comune şi oraşe mici şi peste 1.300 km de drumuri construite sau modernizate. De asemenea, prin fondurile europene aferente perioadei 2014 – 2020, peste 95.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiţii în retehnologizare, automatizare, creşterea eficienţei energetice, formarea angajaţilor, a mai scris ministrul Finanţelor.

Alte proiecte realizate cu fonduri europene sunt aeroporturi regionale modernizate sau în curs de modernizare şi extindere, în judeţele Iaşi, Cluj, Suceava, Sibiu, Bihor, Maramureş, noul pod peste Tisa, către Ucraina, cel mai mare şantier deschis în Maramureş după 1990, cu o finanţare de 30 milioane euro prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată – mii de kilometri de reţea, care, potrivit ministrului citat, au adus normalitatea în milioane de case.

Tot joi, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Sustenabilitatea economică a României în acest moment se bazează pe fondurile europene şi trebuie să înţelegem şi când ţipă câte unul pe stradă sau la televizor sau în Parlament trebuie să le răspundem foarte clar că România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”, a declarat Marcel Ciolacu.

Cum a fost aleasă Ziua Europei

În fiecare an, pe 9 mai, este sărbătorit momentul istoric al „Declaraţiei Schuman”, un moment de răscruce care a constituit începutul integrării şi cooperării europene pentru pace şi unitate. La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei. Propunerea, cunoscută sub numele „Declaraţia Schuman”, este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pe 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Ideea privind marcarea Zilei Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.

Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice. La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro