Câți ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului și ce lucrează
6.594 cetățeni ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. De asemenea, 500 de angajatori români și-au arătat disponibilitatea.
Meseriile cetățenilor ucraineni ocupați sunt: confecționeri cablaje auto, specialiști industria auto, confecționeri industria textilă, muncitori în domeniul construcțiilor, violonist, șoferi, meserii din industria Horeca, reprezentanți comerciali, pescari, cofetari, pedagogi, mecanici auto, IT, patiseri, ospătari, ambalatori, bucătari, operatori prelucrarea datelor, frizeri, manichiuriste, cosmeticiene, îngrijitori spații verzi.
De asemenea, mai ocupă poziții de manipulant marfă, muncitori în industria alimentară, necalificați în domeniul electricității, necalificați pentru întreținerea drumurilor, chimist industria textilă, lucrători vânzări auto, operatori mașini, lucrători sociali, translatori, muncitori în industria de aeronave, tehnician dentar, inginer, arhitect manager, inginer proiectant, muncitor necalificat în turnarea metalelor neferoase, inginer nave, director de vânzări, controlor de calitate, operatori mase plastice, părinte social, macaragii macarale plutitoare, agent navă, fotograf și funcționari administrativi.
Din data de 15 iulie 2022, angajații Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București sunt prezenți săptămânal, în zilele de luni și marți, la sediul pentru refugiați organizat la Romexpo, oferind informații cu privire la locurile de muncă vacante și la celelalte servicii de care pot beneficia prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Serviciile furnizate de ANOFM şi locurile de muncă vacante sunt promovate pe „Telegram”, cea mai populară platformă social-media utilizată de cetățenii ucraineni.