CTP: Romașcanu a înjurat într-un spațiu deloc privat, plătit de cetățeni cu zeci de milioane de euro
Lucian Romașcanu a fost suspendat din PSD nu pentru că a jignit jurnaliștii, ci pentru că „și-a dat prea multă importanță” când a fost deranjat că aceștia îl așteaptă pe șeful partidului, Marcel Ciolacu, în loc să vină la conferința de presă susținută de el, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu la Digi24.
„Dl Romașcanu pretinde, în comunicatul ulterior incidentului, că se afla înt-un spațiu privat și într-o conversație privată. Nu știu cum poate să spună asta. Dl Romașcanu se afla în sala de conferințe a partidului, care este plătită cu banii noștri, ai cetățenilor, cu zecile de milioane de euro pe care le încasează de la bugetul de stat PSD. Prin urmare nu e un spațiu privat, nu era pe terasa locuinței sale”, spune CTP.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro