Sari direct la conținut

Cîțu: Aproape imposibil să aderăm la zona euro până în 2028, iar Viorica vrea până în în ”douzeci-douzeci și patru”

HotNews.ro
Cîțu: Aproape imposibil să aderăm la zona euro până în 2028, iar Viorica vrea până în în ”douzeci-douzeci și patru”

Senatorul liberal Florin Cîțu a susținut, miercuri seara, că din „Raportul de fundamentare a aderării României la euro” reiese că România nu poate adera la moneda europeană mai devreme de 2028 și nu în 2024, așa acum a anunțat premierul Viorica Dăncilă.

„Liviu Dragnea își bate joc de Viorica Dăncilă. Astăzi, Dragnea avea nevoie de o diversiune. Nici astăzi nu a venit cu bugetul și avea nevoie de o știre. Așa că a pus-o pe Viorica să spună că își asumă adoptarea monedei euro în douzeci-douzeci și patru \uD83D\uDE09. Viorica a ascultat și a anunțat marea știre. O prostie și o minciună. Liviu Dragnea a uitat că a înființat o comisie de aderare la zona euro. A pus-o șefa peste comisie pe…, exact, Viorica. Dar niciunul dintre ei nu a citit concluziile din raportul final”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook, miercuri seara.

Senator PNL susține că, în acest raport, „Raportul de fundamentare a aderării României la euro”, scrie că: De altfel, concluzia examinării de către autoritățile europene a îndeplinirii condițiilor de convergență, la momentul înaintării solicitării României de a intra în Mecanismul Cursului de Schimb II, va depinde inclusiv de nivelul deviațiilor acumulate în perioada curentă, în condițiile în care durabilitatea îndeplinirii criteriilor va fi judecată din perspectiva rezultatelor înregistrate timp de o decadă de către statul în cauză.

„Asta înseamnă, pe românește: aproape imposibil să aderăm la zona euro până în 2028. Poate Viorica nu înțelege că Liviu Dragnea și-a bătut joc de ea. Cei care acum îl susțin pe Dragnea ar trebui să fie atenți. Ei sunt la rând. #RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSastie P.S.: Și mai sunt și alte concluzii acolo care arată de ce asumarea de azi a Guvernului este o minciună”, a concluzionat Cîțu.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că Guvernul își asumă adoptarea monedei euro de către România până în 2024. Executivul va transmite Comisiei Europene, în perioada următoare, documentele privind planul național de adoptare a monedei și raportul de fundamentare al acestuia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro