Sari direct la conținut

Cu cât și-a scos la vânzare casa Gloria Gaynor, interpreta celebrei melodii "I Will Survive" devenite imn în timpul pandemiei

HotNews.ro
Gloria Gaynor (facebook), Foto: Hotnews
Gloria Gaynor (facebook), Foto: Hotnews

Casa cântăreţei americane Gloria Gaynor, interpreta celebrei melodii „I Will Survive”, care a devenit un imn al rezistenţei în timpul pandemiei, a fost scoasă la vânzare în statul New Jersey pentru suma de 1,25 milioane de dolari, relatează EFE.

Vila de două etaje, înconjurată de un teren de 4.000 de metri pătraţi, a fost construită în 1988, a informat vineri ziarul The New York Times.

Gaynor, care a câştigat în 1980 premiul Grammy pentru albumul „I Will Survive”, a cumpărat casa în 1999 împreună cu fostul soţ Linwood Simon, arhitectul Jeffrey Beer, care o proiectase şi construise în urmă cu 11 ani.

Casa se află pe o stradă cu acces unic în localitatea Green Brook, în apropiere de parcul naţional Washington Rock, în centrul statului New Jersey şi la o oră distanţă cu maşina de centrul oraşului New York. Casa, cu o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, are o piscină un foişor şi o grădină vastă.

Citată de ziarul New York Times, Gaynor a declarat că după operaţia la genunchi şi la coloana vertebrală îi este tot mai greu să se deplaseze prin casă şi mai ales să urce la primul etaj. Casa are cinci dormitoare şi patru săli de baie. Acesta este motivul pentru care îşi construieşte o nouă casă, mai accesibilă, în localitatea Englewood Cliffs, tot în New Jersey şi mai aproape de Manhattan. Impozitul pe locuinţă, care a fost pusă în vânzare fără succes la începutul pandemiei, este de 26.471 de dolari pe an. (Sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro