Sari direct la conținut

Cum a ajuns bobul de cacao mai valoros decât aurul și de ce să nu te miri dacă se scumpește ciocolata

Panorama.ro
Un cultivator de cacao în Bringakro, Foto: Sia KAMBOU / AFP / Profimedia
Un cultivator de cacao în Bringakro, Foto: Sia KAMBOU / AFP / Profimedia

În ultimii doi ani, prețul boabelor de cacao a crescut într-un ritm amețitor, însă apogeul a fost atins acum, în 2024. E un fenomen cu implicații profunde atât pentru producători, cât și pentru consumatorii de ciocolată, care vor observa direct în propriile buzunare cum unul dintre cele mai populare și accesibile dulciuri – ciocolata – se scumpește pe zi ce trece. Și nu din vina comercianților puși pe profit.

Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, în luna februarie 2024, prețul tonei de boabe de cacao a ajuns la peste 5.600 de dolari. De atunci, prețul pe bursă aproape s-a dublat. Tona de cacao se tranzacționa cu peste 9.700 de dolari, la finalul lunii martie, însă a atins și un maximum de peste 10.000 de dolari pe tonă.

De la începutul anului, valoarea contractelor pe tona de cacao s-a apreciat cu peste 130%, la bursă. Dacă e să facem o paralelă cu aurul, boabele de cacao au fost o investiție de peste 10 ori mai profitabilă în acest an. Uncia de aur a crescut cu doar 8%, de la începutul anului, pe bursa americană de mărfuri.

Cauzele sunt multiple, însă poate cele mai relevante se numără schimbările climatice, care afectează producția de cacao în țările cultivatoare, precum Coasta de Fildeș și Ghana. Schimbările climatice au condus la condiții meteorologice imprevizibile, perturbând astfel ciclurile tradiționale de cultivare și recoltare, ceea ce a redus oferta disponibilă și a pus presiune pe prețuri.

Citește continuarea pe Panorama.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro