Sari direct la conținut

Cum a reușit Polonia să convingă Intel să construiască o fabrică de 4,6 miliarde dolari

HotNews.ro
Wroclaw, Polonia, Foto: Shutterstock
Wroclaw, Polonia, Foto: Shutterstock

​Polonia nu este departe geografic de România, însă distanța este uriașă la capitolul investiții importante. Una dintre cele mai mari fabrici europene de procesoare va fi construită lângă orașul Wroclaw și investițiile totale vor fi de peste 4 miliarde dolari. Cum a reușit Polonia să atragă Intel?

Fabricile de microprocesoare sunt investiții costisitoare, de multe miliarde dolari, mult peste cât ar fi nevoie, spre exemplu, pentru ridicarea de la zero a unei mega-fabrici auto.

Europa are puține fabrici de cip-uri în comparație cu Asia, iar autoritățile din unele țări vor cu orice preț să atragă mari companii și să mai scadă dependența de procesoarele din Taiwan, China și Coreea de Sud. Pentru asta, guvernele sunt dispuse să dea subvenții la care investitorii din alte industrii nici nu ar putea visa.

Polonia a reușit un lucru deosebit, convingând Intel să construiască una dintre cele mai mari fabrici de microprocesoare din Europa, lângă Wroclaw, al treilea mare oraș al țării. Deși „grosul” investițiilor europene ale Intel se vor duce către Germania, reușita Poloniei este de lăudat, mai ales că vorbim despre cea mai mare investiție de tip greenfield din istoria țării. În plus, Polonia este vecină cu Ucraina și unele companii ar putea din start să spună că nu ar investi într-o țară vecină cu războiul.

Cum a reușit Polonia? Agențiile de investiții s-au coordonat, au fost insistente, au făcut planuri clare și s-au pregătit să răspundă la orice eventuală întrebare mai complicată pusă de investitor. Polonezii au comunicat mereu, au solicitat multe întâlniri au venit cu strategii pe termen lung și au ieșit victorioși.

Discuțiile au început în vara lui 2021 și atunci Polonia nu avea nicio șansă, spre Germania înclinând balanța total. Au fost întâlniri la distanță, pentru că era pandemie, dar au urmat în 2022 și discuții face-to-face, iar cei de la Intel au văzut, după ce au fost în Polonia, că țara voia cu orice preț să obțină investiția: o mega-fabrică.

„Polonia a fost puțin mai înfometată decât rivalii pentru a obține investiția”, a spus recent Pat Gelsinger, CEO al companiei. Practic, glumind, am spune că Polonia „și-a dorit mai mult victoria” și nici nu am greși.

Un capitol esențial ține de subvenții, iar aici nimeni nu a dat cifre. Cât a oferit guvernul polonez? Putem bănui că a fost cât a cerut Intel, sau undeva pe aproape și cu siguranță este vorba despre mai mult de un miliard de dolari.

Autoritățile regionale au promis că vor construi șosele spre fabrică, vor cumpăra autobuze electrice, vor moderniza rețeaua electrică și vor construi o nouă stație de tratare a apelor uzate.

Cei de la Intel au rămas plăcut impresionați și de prezentări în care oficialii de la Wroclaw au insistat pe condițiile plăcute de trai din zonă, dând exemple inclusiv existența multor piste de biciclete, dar și a unor piscine.

Designul și proiectarea fabricii vor începe în lunile următoare, iar producția ar trebui să înceapă în 2027. Numărul de angajați va fi de 2.000.

Intel este prezentă de 30 de ani în Polonia, are 4.000 de angajați acolo și un centru mare de cercetare-dezvoltare la Gdansk.

În 2021, Intel anunța o investiție de 72 milioane dolari la centrul R&D din Gdansk, pentru a-l extinde, iar în martie 2022, când compania a anunțat marea uzină germană de la Magdeburg, puțini ar fi bănuit că va urma o mega-uzină și în Polonia.

Surse: Reuters, DigiTimes, MarketWatch

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro