Cum ajungi acasă la Moș Crăciun. Un ghid complet, cu experiențe personale, pentru o excursie în Rovaniemi, Laponia
Pentru cei care au deja copii (sau care nu au, dar au sufletul de copil), în Laponia, există un loc unde bucuria Crăciunului persistă tot anul. La Rovaniemi, aproape de Cercul Polar, există Satul lui Moș Crăciun, casa lui, cât și bărbosul în persoană, din ianuarie și până în decembrie.
Nu-i nici ușor de ajuns la Moș Crăciun și nici ieftin, dar cei care au trăit experiența spun că merită cel puțin o dată în viață. Dacă ești tentat de o astfel de excursie aparte sau vrei să visezi la ea pentru anii care vor veni, ți-am pregătit câteva detalii despre ce înseamnă o astfel de călătorie, cât și experiența unei familii cu doi copii care a ales să meargă în vizită la Moș Crăciun.
Unde este mai exact Rovaniemi și cum ajungi acolo
Rovaniemi este un orășel din nordul Finlandei, capitala provincială a Laponiei, unde locuiesc aproximativ 60 mii de locuitori, număr care crește an de an datorită turiștilor care ajung aici. Este o localitate renumită pentru iernile friguroase, unde temperaturile ajung cu ușurință la minus 20 de grade, dar și pentru zilele întunecate, deoarece, pe timp de iarnă, soarele răsare la 10:00 și apune la 14:00.
Cu toate astea, este locul unde ai mari șanse să te bucuri de aurora boreală, un fenomen ceresc impresionant și memorabil. Rovaniemi se poate vizita pe tot parcursul anului, iar în iulie și august temperaturile sunt chiar ridicate (ajung până la 20 de grade), dar dacă vrei experiența sărbătorilor, atunci ar fi bine să ajungi aici la final de noiembrie sau început de decembrie (vei evita astfel și aglomerația din plin sezon).
Din București, cel mai ușor ajungi din două părți: cu avionul până la Helsinki, iar de aici ori cu trenul, ori cu avionul până în orașul arctic. Există și posibilitatea de a apela la o agenție de turism, unde toate aceste detalii îți sunt organizate atent, dar și prețurile vor fi pe măsură.
Dacă vrei să te organizezi pe cont propriu, atunci cel mai bine este să-ți cumperi biletele și cazările din timp, astfel încât, atunci când ajungi în Rovaniemi să fie totul pregătit. Ideal ar fi să-ți cumperi biletul de avion în primăvară pentru noiembrie (te poate costa în jur de 70-100 de euro de persoană).
În Helsinki, ai opțiunea de a petrecere o noapte, iar apoi poți lua avionul până la Moș Crăciun, timp de o oră, cu Norwegian Air sau FinnAir (vei mai scoate din buzunar între 80 și 100 de euro de persoană). Același lucru îl poți face și la întors, asta dacă nu optezi pentru varianta tren, un fel de Polar Express, plin de copii.
Vei face opt ore până la destinație, dar și costurile vor fi puțin mai mici (aici găsești site-urile de pe care îți poți cumpăra bilete).
Ce poți face în Rovaniemi
O plimbare cu renii. FOTO: Toate fotografiile din acest articol sunt din arhiva personală a unei familii care a fost în Laponia (Petruș, Andra și cei doi copii).
Dacă alegi să mergi aici în perioada Crăciunului, trei nopți sunt suficiente. Există foarte multe opțiuni de cazare, atât în oraș, cât și în satul Moșului, de la vile sau cabane elegante, la camere de hotel, iar prețul acestora depinde de perioadă, dar fii pregătit să dai cel puțin 80-100 de euro pe noapte.
Site-ul orașului Rovaniemi este foarte bine pus la punct și îți oferă absolut toate informațiile de care ai nevoie – de la descrierea explicită a cazărilor, la idei de going out sau activități pe care să le faci în cuplu sau alături de cei mici.
Autobuzele sunt mijlocul de transport oficial în oraș, așa că nu ezita să apelezi la ele, deoarece au conexiuni către toate atracțiile principale, astfel încât să te miști cât mai eficient și organizat.
Orașul în sine este micuț și-l poți descoperi la pas, iar printre atracțiile sale recomandăm Palatul culturii și centrul de știință – Arktikum (un bilet de intrare costă 15 euro), unde vei afla multe detalii interesante despre cultura nordică și Laponia.
Poți merge și într-o excursie aflată la o oră distanță de oraș, într-un parc sălbatic, Ranua Wildlife Park, unde vei avea ocazia să vezi doar animale care trăiesc la Arctic (un bilet costă 23.50 euro).
Satul lui Moș Crăciun, care în perioada sărbătorilor organizează și un târg de Crăciun, este cireașa de pe tort și-ți oferă multe experiențe unice – de la plimbatul cu renii, la sania trasă de câinii Husky, și până la Oficiul Poștal al Moșului, locul unde an de an ajung sute de mii de scrisori ale copiilor, parcul de distracții al Moșului sau plimbările în căutarea aurorei boreale.
Nu lipsesc shop-urile de suveniruri sau restaurantele. După cum vă povesteam, câteva zile sunt suficiente aici, iar odată ajuns, cu sufletul împăcat și buzunarele pline, cel mai probabil, vei avea parte de o amintire care-ți va rămâne mereu în minte.
Pentru prima oară în Laponia: doi adulți și doi copii
Petruș, soția lui, Andra, și cei doi copii ai lor, Luca (aproape 6 ani) și Amza (aproape 3 ani) au vizitat Satul lui Moș Crăciun din Laponia în decembrie anul ăsta. Andra a mai fost în urmă cu 15 ani și experiența pe care a trăit-o i s-a părut magică, motiv pentru care și-a dorit să revină aici și alături de copiii lor.
Cuplul a luat decizia plecării la început de an. „Un prieten a cumpărat bilete foarte ieftine în februarie pentru decembrie, cu destinația Helsinki. A zis că el oricum le cumpără, și dacă e valul șapte (al pandemiei) și dacă nu. Prin aprilie am zis și noi că mergem”, povestește Petruș.
El și soția lui au organizat totul singuri și deși e mai complicat, paradoxal, continuă tânărul, treaba asta face lucrurile mai ușoare. Plecarea a însemnat multe detalii de luat în calcul, de la cazări, la avioane, cât și activități la fața locului, dar faptul că și-au gestionat treptat bugetul, i-a ajutat pe tineri să ducă la capăt aventura.
„Dacă mergeam la o agenție și ne zicea prețul total de la început, nu cred că ne băgam”, explică el. În aprilie au luat avionul, în mai cazările, iar în iulie trenul și cușeta, iar asta i-a ajutat să nu simtă cheltuielile greu în portofel.
Cum au ajuns în Laponia
Petruș, Andra și cei doi copii au luat avionul din București până la Helsinki, unde au petrecut câteva zile friguroase, iar apoi s-au urcat în tren, la o cușetă de noapte, spre Rovaniemi.
„Experiența cu trenul ar fi trebuit să fie super, dar, din păcate, s-a spart o țeavă sau a refulat un duș și am fost nevoiți să ne mutăm noaptea la 22:00, cu un copil care deja adormise, într-un alt vagon, aflat la șase vagoane distanță de unde eram noi. Chiar dacă situația nu a fost ok, personalul din tren a comunicat foarte frumos cu noi, calm și orientat spre soluții”, spune tânărul.
Odată ajunși la fața locului, ei s-au deplasat cu transportul public, mai exact cu autobuzul, iar uneori și cu taxiul. Multe dintre activitățile stabilite, explică cuplul, aveau și transportul inclus și te luau de la hotel și te aduceau înapoi.
Activități la Cercul Polar
Casa lui Moș Crăciun
Tinerii nu pot estima un buget exact pentru aventura lor, dar recunosc că nu a fost deloc ieftin. Spre exemplu, la Moș Crăciun acasă, o poză cu el și câteva clipuri costă 70 de euro. Partea bună a fost generată de pandemie și anume faptul că nu a fost deloc aglomerat, plus că nici nu au experimentat vârful de sezon, când lucrurile devin mult mai agitate.
„Un ghid mi-a povestit cum în 2019, în sezon, au fost peste 2.6 milioane de vizitatori. Acum, coada la Moș, să faci poză și să vorbești puțin cu el, era de 15-20 de minute, față de 2019, în plin sezon, când cea mai lungă coadă a fost de 8 ore și 10 minute”, subliniază Petruș.
La casa lui Moș Crăciun, mai spune el, poți să o vezi și pe Doamna Crăciun, ceva mai ieftin, iar lista de activități de aici poate continua cu vizita renilor sau a unor iglu, cât și a unor restaurante interesante.
Există și un parc de distracții, Santa Park, unde ai un alt Moș, spune Petruș, pe care îl vezi în biroul lui. Aici, intrarea este în jur de 50 de euro.
„În banii ăstia, poți să-l vezi pe Moș, ai un spectacol de acrobații al elfilor, vizitezi școala de elfi pentru copii, cei mici pot decora turtă dulce, pot vizita o cameră de gheață cu sculpturi din gheață și multe altele”, mărturisește tânărul.
O altă experiență interesantă pe care familia a trăit-o a fost vânătoarea de Auroră. „Într-o seară am fost cu un minibus, iar în altă seară trebuia să mergem cu un fel de vagon încălzit. Aventura cu minibus-ul a fost foarte cool și am făcut foc, grătar și poze. A doua seară am trăit -23 de grade, cu real feel de -29 de grade, iar vagonul încălzit nu era deloc cald, așa că am făcut frigul de pe lume”, spun ei.
La capitolul dezamăgiri, tinerii nu au fost impresionați de plimbarea cu reni, chiar dacă în urma ei au rezultat poze foarte frumoase. „E lentă, renii sunt cam supărați, sar și dau cu coarnele. Nu a fost chiar așa wow. Am plătit pentru ea în jur de 130 de euro de adult și 90 de euro de copil”, povestește Petruș.
La polul opus, toată lumea a fost fascinată de plimbarea cu sania trasă de câinii Husky. „Șocul a fost când ni s-a explicat cum se conduce sania. Eu nu mă uitasem deloc la activități și credeam că o să ne plimbe ei, dar n-a fost așa. Am condus fiecare câte o sanie trasă de cinci sau șase câini, care a prins viteză în zăpadă. Ne-am bucurat tare mult de plimbarea asta și experiența a fost super tare”, continuă el.
O vacanță care merită trăită o dată în viață
„Aș fi extrem de ipocrit să zic că am făcut această excursie doar pentru copii. E tare pentru ei, dar e senzațional și pentru mine. A fost atât de multă bucurie, și cu Moșu, și cu câinii, și cu trenul, și cu Aurora. A fost super tare”, zice Petruș.
La întoarcere, familia a luat avionul de la Rovaniemi la Helsinki (chiar dacă aveau deja cușeta cumpărată), iar de acolo direct la București, dar după experiența de la dus, au zis că e mai eficient așa. În ce privește cea mai mare provocare, Petruș vorbește despre frig.
„Dacă ar fi să descriu experiența în patru cuvinte, aș spune „îmbracă copiii, dezbracă copiii.” Da, îi mai îmbraci și la ski, dar aici era foarte frig, aveau multe layere și nu a fost ușor să-i îmbrăcăm și să-i dezbrăcăm constant.
Am venit din vacanța asta poate cel mai obosit dintre toate vacanțele în care am fost, poate și de la ziua scurtă (soarele răsare la 10:00 și apune la 14:00), dar nu regret nimic.”
Petruș încurajează și pe alții să trăiască această aventură, chiar dacă drumul e lung, e frig și scump, dar, spune el, bucuria simțită în perioada asta a iernii, este un moment trăit o dată în viață.
„E totul nins acolo și liniște și calm. E o poveste pe care e plăcut să ți-o spui și tu ca adult, nu doar copiilor, despre atenție la ceilalți, bunătate și bucurie”, încheie el.