Sari direct la conținut

Cum ar fi să ai o aplicație care să îți calculeze impozitul pe profit și să îți genereze și declarația fiscală aferentă? Ea există deja: KPMG Corporate Tax Manager

Smile Media
Aplicație de calcul al impozitului pe profit de la KPMG, Foto: KPMG
Aplicație de calcul al impozitului pe profit de la KPMG, Foto: KPMG

În urma cu un an de zile, KPMG lansa aplicația de calcul a impozitului pe profit, generarea și managementul declarațiilor fiscale aferente, KPMG Corporate Tax Manager. Fiind prima aplicație de acest gen lansată pe piața românească care vizeaza 100% calculul de impozit pe profit conform legislației aplicabile în România. În același timp, aplicația a reprezentat un pas important în digitalizarea unor procese legate de funcția fiscală în cadrul companiilor din România.

Context

În ultima perioadă, au fost numeroase modificari legislative, ceea ce a presupus adaptarea aplicației la noile cerințe. În același timp a crescut și cererea utilizatorilor pentru noi functionalități.

Experiența acestui an a confirmat beneficiile aplicației, nu doar ca algoritm de calcul actualizat permanent la modificările legislative, dar și din punct de vedere al posibilității păstrării documentelor justificative în acelasi loc cu calculele, al securității datelor, al oportunității de a avea un istoric al calculelor (atât inițiale, cât și rectificative). Deci, o creștere a gradului de analiză și control pentru procesul de raportare a impozitului pe profit în decursul anilor, al automatizării procesului în sine și a reducerii erorilor umane cauzate de procesare manuală, plus reducerea timpului de lucru.

În contextul pandemiei și a situațiilor de „lucru de acasă”, aplicația, care este ușor de folosit și cu o interfață prietenoasă, a fost un element cheie care a eficientizat procesul de efectuare a calculelor de impozit pe profit și a declarațiilor aferente, de la distanță, asigurând calitatea necesară.

Beneficii sesizate de clienți:

  • Diminuarea riscurilor legate de identificarea informațiilor aferente declarațiilor de impozit pe profit din anii anteriori, atunci când persoanele implicate în gestionarea lor nu mai sunt în cadrul companiei.
  • Eliminarea erorilor de calcul care pot avea cauze multiple. Disponibilitatea unor algoritmi și procese actualizate permanent, în funcție de modificările legislative.
  • Trasabilitatea revizuirilor și aprobărilor. Asigurarea unui cadru adecvat de control al funcției de taxe. Mai multă siguranță, inclusiv din partea autorităților fiscale. O calitate mai bună a informațiilor fiscale și o înțelegere mai detaliată a opțiunilor.
  • Standardizarea si automatizarea unor sarcini repetitive.

Câteva testimoniale de la cei care folosesc deja aplicația KPMG Corporate Tax Manager

„Se potrivește perfect pe agenda noastră de lucru în ceea ce privește digitalizarea proceselor fiscale. În plus, oferă un confort semnificativ în ceea ce privește calitatea calculului de impozit pe profit, atât pe partea angajaților, cu tot ce ține de atribuțiile fiscale și contabile, cât și pe partea de management sau din perspectiva acționarilor.” CFO, companie din domeniul IT.

„A eliminat stresul plecării contabilului șef cu vechime considerabilă în companie (cu atribuții pe partea de impozit pe profit).”FM, companie din domeniul farmaceutic.

„Ne-a ajutat să proiectăm și să implementăm în mod corespunzător un flux de lucru clar, adaptat pentru fiecare dintre companiile noastre. Am îmbunătățit semnificativ vizibilitatea situației privind impozitul pe profit în organizația noastră multinațională. Acest lucru este deosebit de relevant, având în vedere că avem mai multe locații geografice (și a fost un sprijin real în contextul actual)”CFO, companie multinațională din domeniul FMCG.

„Este o aplicație care de la bun început mi-a atras atenția și mi-a lăsat o impresie plăcută cu privire la ușurința cu care se utilizează. De asemenea, chiar departamentul financiar intern a identificat și a aderat la beneficiile pe care le aduce utilizarea acestei aplicații, care bineînțeles, ne asigură un confort cu privire la acuratețea calculului de impozit pe profit.”antreprenor local – grup de companii locale cu diverse domenii de activitate.

„Feedback-ul primit ne responsabilizează și ne motivează să continuăm întreținerea și dezvoltarea aplicației, dar și dezvoltarea de noi funcționalități. Evident că sunt o mulțime de provocări în ceea ce privește partea de mentenanță și update-uri legislative în timp real, însă am reușit să gestionăm aceste situații și, totodată, să învățăm din ele. Poate cea mai importantă lecție este că trebuie să fim „, precizează René Schöb, Tax Partner, KPMG România.

„La primul an de existență, suntem mândri să spunem că aplicația KPMG Corporate Tax Manager se dovedeste a fi foarte apreciată de către clienții care o utilizează pentru calculul de impozit pe profit iar feedback-ul primit este unul pozitiv, mai ales din perspectiva utilizării, aplicația fiind foarte intuitivă și usor de accesat”, spune Daniel Pană, Tax Director, KPMG România.

„Pe lângă clienții KPMG care folosesc această aplicație, utilizarea ei a fost implementată inclusiv în KPMG pentru clienții de contabilitate și pentru care KPMG gestionează întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale. Suntem, astfel, direct interesați de toate functionalitățile, iar în primul an de zile de utilizare putem spune că timpul alocat acestui proces s-a redus cu aproximativ 20%. În plus, calitatea a crescut semnificativ. Nu mai depindem atât de mult de Seniorul sau Managerul alocat unui client, și oricine poate foarte ușor prelua procesul, fapt ce este extrem de util mai ales atunci când există fluctuație de personal și discutăm de termene legale care nu pot fi depășite”, spune Vlad Crăciun, Senior Manager, KPMG România.

KPMG a demarat, de asemenea, și colaborări/parteneriate cu alte firme specializate în implementarea de ERP/software contabil, lucru care conferă un grad mai mare de personalizare și încredere în utilizarea și funcționaliatea aplicației. De exemplu, începând cu aprilie 2021, Winmentor Enterprise (WME) include o nouă opțiune de listare pentru generarea unor rapoarte într-un format compatibil cu aplicaţia KPMG Corporate Tax Manager.

Pe scurt despre KPMG Corporate Tax Manager

KPMG Corporate Tax Manager este o soluţie cloud creata pentru gestionarea calculelor de impozit pe profit şi întocmirea declaraţiilor fiscale aferente. Aceasta reduce semnificativ folosirea foilor de calcul tabelar în procesul de determinare a rezultatului fiscal şi asigură un cadru adecvat de control al funcţiei de taxe. În plus, toate informaţiile care stau la baza calculului de impozit pe profit, inclusiv documente suport, vor putea fi accesibile dintr-o singură locaţie.

Noua versiune a aplicației care a fost lansată pentru a cuprinde modificările aduse de legislația valabilă în anul fiscal 2020 (cum ar fi bonificația acordată, cheltuielile cu casele de marcat etc), prezintă și o serie de update-uri care au fost implementate în urma feedback-urilor primite, cum ar fi:

  • Cheltuielile auto care nu se supun limitării – s-a creat un câmp special dedicat cheltuielilor aferente autovehiculelor ce nu sunt supuse limtării de 50%. Astfel, toate cheltuielile legate de autovehicule pot fi de acum incluse și urmărite într-o singură secțiune.
  • Cheltuielile cu cotizațiile către oganizații profesionale – cheltuieli cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale au de acum o secțiune special dedicată lor.
  • Profitul reinvestit – modificările aduse de Legea 296/2020 privind modul de determinare a scutirii pentru profitul reinvestit au fost implementate pentru a pune la dispoziția utilizatorilor algoritmul corect și actual de calcul. Astfel, începând cu calculele de impozit pe profit ale anului 2021, scutirea pentru pentru profitul reinvestit se determină în funcție de impozitul pe profit cumulat de la începutul anului.

Pentru mai multe detalii accesați platforma dedicată.

Articol susținut de KPMG

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro