Sari direct la conținut

Cum arată clasamentul Forbes al celor mai bogați 10 oameni din lume, după ce Mark Zuckerberg a ieșit din top

HotNews.ro
Mark Zuckerberg, Foto: Captura video
Mark Zuckerberg, Foto: Captura video

Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Facebook/Meta, a ieșit din clasamentul Forbes al celor mai 10 bogați oameni din lume pentru prima dată după 7 ani de prezență neîntreruptă, ca urmare a prăbușirii prețului acțiunilor companiei sale, scrie CNBC.

Cu o avere netă estimată acum de Forbes la 84,5 miliarde de dolari, Mark Zuckerberg nu mai prinde clubul exclusivist al celor mai bogate 10 persoane din lume din care făcea parte din vara lui 2015. CEO-ul Meta, noul nume al companiei care deține Facebook, WhatsApp și Instagram, a pierdut peste 30 de miliarde de dolari în doar două zile de tranzacționare.

Zuckerberg, în vârstă de 37 de ani, deține aproape 13% din acțiunile Meta, prețul acestora prăbușindu-se cu peste 26% după ce compania a dezvăluit că numărul utilizatorilor zilnici ai Facebook a scăzut pentru prima dată de la fondarea platformei social media.

Prăbușirea a șters aproape 240 de miliarde de dolari din valoarea de piață a Meta, cel mai mare declin înregistrat în decurs de o zi din istoria bursei.

Mark Zuckerberg a devenit miliardar în 2008 la vârsta de doar 23 de ani după listarea pe bursă a Facebook, o rețea social media pe care a creat-o în timp ce era la facultate.

Averea sa personală a crescut concomitent cu valoarea de piață a Facebook, companie ce-a ajuns să cumpere și popularele platforme WhatsApp și Instagram.

Uite cine sunt acum cei mai bogați 10 oameni din lume, potrivit Forbes:

1. Elon Musk (CEO-ul Tesla și SpaceX), 239,6 miliarde de dolari

2. Bernard Arnault (CEO-ul LVMH Moët Hennessy) și familia sa, 194,6 miliarde de dolari

3. Jeff Bezos (fondatorul Amazon), 183,5 miliarde de dolari

4. Bill Gates (fondatorul Microsoft), 132,2 miliarde de dolari

5. Larry Page (cofondator Google) 121 miliarde de dolari

6. Sergey Brin (cofondator Google), 116,5 miliarde de dolari

7. Warren Buffet (CEO-ul Berkshire Hathaway), 114 miliarde de dolari

8. Larry Ellison (cofondator și președinte al Oracle), 112 miliarde de dolari

9. Steve Ballmer (fost CEO al Microsoft), 97,4 miliarde de dolari

10. Gautam Adani (miliardar indian cu un portofoliu divers) și familia sa, 91,3 miliarde de dolari

Cu o avere estimată de Forbes la 84,5 miliarde de dolari, Mark Zuckerberg ocupă a 12-a poziție în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, fiind depășit și de Mukesh Ambani, un alt miliardar din India.

Mark Zuckerberg încă prinde topul în clasamentul Bloomberg

CEO-ul Meta încă prinde la limită topul celor mai înstărite persoane de pe planetă realizat de agenția Bloomberg care folosește o metodologie ușor diferită pentru estimarea averilor decât Forbes, de unde și unele inadvertențe.

Uite cum arată ultimul clasament realizat de Bloomberg:

1. Elon Musk, 239 miliarde de dolari

2. Jeff Bezos, 183 miliarde de dolari

3. Bernard Arnault, 166 miliarde de dolari

4. Bill Gates, 129 miliarde de dolari

5. Larry Page, 127 miliarde de dolari

6. Sergey Brin, 122 miliarde de dolari

7. Warren Buffett, 114 miliarde de dolari

8. Steve Ballmer 110 miliarde de dolari

9. Larry Ellison, 101 miliarde de dolari

10. Mark Zuckerberg, 89,4 miliarde de dolari

Clasamentul realizat de Bloomberg scoate în evidență dominanța domeniului tech în ceea ce privește marile averi din lume:

Vezi imaginea full-screen AICI

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro