Cum arată programul de guvernare al lui Mureșan. Principalele „linii directoare”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a prezentat, miercuri, liniile directoare ale programului de guvernare pe care îl va depune la Parlament, conform unui comunicat transmis de PNL.
Liberalul a anunțat că va cere votul Parlamentului pentru un guvern PNL-USR-UDMR, cu trei vicepremieri.
Una dintre „liniile directoare ale programului de guvernare”, cum sunt descrise în comunicatul transmis de PNL, este reprezentată de reforma administrației centrale și locale.
„Dăm primul exemplu de cumpătare, cu mai puțini parlamentari și secretari de stat, și comasăm instituțiile cu atribuții similare, eliminând suprapunerile și reducând risipa, pe baza unui audit funcțional, astfel încât cetățeanul să nu mai fie trimis de la un ghișeu la altul”, conform documentului.
„Din iulie 2027 se va vedea dividendul reformei, jumătate din economiile realizate merg către scăderea taxelor pe salarii, iar localitățile care se vor asocia pentru proiecte de infrastructură și servicii publice mai bune primesc finanțări pentru a lucra împreună la infrastructură: drumuri, rețele de apă sau școli”, mai scrie în document.
„Conturi de economii pentru copii”
O altă linie directoare se referă la companiile de stat, ale căror conduceri, potrivit premierului desemnat, vor fi alese „pe criterii de competență, conform standardelor OCDE de guvernanță corporativă”, cu indicatori care să condiționeze salariul sau funcția de eficiența companiei.
„Prin listarea unor companii la bursă, românii vor avea prioritate în a deveni acționari, iar veniturile obținute de stat sunt direcționate către investiții, nu către cheltuieli curente. Noutatea este că din aceste venituri statul va alimenta conturi de economii pentru copii care vor fi accesate după vârsta de 18 ani”, conform documentului.
Alte linii directoare ale programului propus se referă, printre altele, la stimularea economiei și a companiilor românești, la sectorul energiei, la combaterea evaziunii, la legea salarizării, la domeniul justiției și la sectorul sanitar.
„Vom fi extrem de responsabili cu gestionarea banului public”
Premierul desemnat a vorbit despre măsurile din programul propus și susține că „România intră într-o nouă etapă de creștere economică și dezvoltare”.
„Vom construi pe bazele solide puse de Guvernul condus de Ilie Bolojan”, a adăugat Siegfried Mureșan.
Mureșan susține că vor fi luate „măsuri concrete” pentru „protejarea veniturilor, indexarea pensiilor și a alocațiilor și reducerea treptată a poverii fiscale asupra muncii”.
Totodată, el a promis „păstrarea cotei unice, fără impozite noi în 2027, și reguli fiscale predictibile pentru oameni și companii”, dar și „servicii publice mai simple și mai accesibile, prin reducerea birocrației și digitalizarea administrației” și un „acces mai bun la servicii medicale, investiții în educație și sprijin pentru familii, copii și tineri”.
Siegfried Mureșan susține că și facturile la energie vor deveni „mai mici prin investiții în producția de energie, în rețele și în capacități de stocare”. Premierul desemnat a mai promis „finalizarea marilor proiecte de infrastructură și atragerea a cel puțin 10 miliarde de euro anual din fonduri europene pentru dezvoltarea României”, precum și „susținerea companiilor care investesc, produc și creează locuri de muncă în România”.