Sari direct la conținut

Cum arata sigla Google de Ziua Nationala

HotNews.ro
Sigla Google pe 1 decembrie 2012, Foto: Google
Sigla Google pe 1 decembrie 2012, Foto: Google

​O eleva de clasa a VIII din Suceava a castigat concursul prin care Google a invitat elevii sa deseneze logo-ul pe care google.ro il va afisa de 1 decembrie. Printre cele 10.000 de propuneri venite la inceput au fost si unele in care erau infatisate gratare sau masini Dacia, insa doodle-ul castigator infatiseaza de Ziua Nationala a Romaniei o tara verde cu munti, vai, sportivi si monumente.

Castigatoarea se numeste Iasmine Raceanu si este in clasa a VIII la Colegiul National Petru Rares din Suceava. Desenul ei a fost ales pornind de la 10.000 de propuneri trimise de la peste 5.000 de scoli din tara. Cei de la Google au facut o selectie, ramanand 250 de desene, iar un juriu din care au facut parte, printre altii, Andreea Esca si Ioan T Morar au ales 30 de desene.

Apoi, in ultimele zile voturile publicului au decis cei zece finalisti si apoi desenul castigator al elevei din Suceava care a primit si premiul cel mare de 15.000 lei.

Autorii celor zece lucrari care au ajuns in finala au primit cate o tableta cu sistem de operare Android. Scolile in care invata primii cinci clasati dintre cei 10 finalisti au primit o bursa in valoare de 20.000 de lei pentru achizitionarea de echipamente IT.

Iata descrierea cu care eleva castigatoare si-a insotit desenul. „Romania mea este o tara verde cu munti si vai, dealuri si campii, colorata de obiceiuri frumoase ce trebuie pastrate, innobilata de artisti si sportivi ce i-au inaltat numele la cer. Romania mea merita iubita!”

Cei de la Google spun ca au fost trimise si desene cu gratare, mititei, masini Dacia sau cu Dracula, insa pentru finala au fost selectate lucrari optimiste si legate de diverse traditii, de la costume populare si monumente, pana la vase de ceramica si lanuri de grau.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro