Cum crede regizorul David Lynch că va ieși lumea după izolare: Mai bună și mai inteligentă
Regizorul american David Lynch, aflat în izolare ca toată lumea, este optimist. Autorul unei opere sumbre care nu ezită să exploreze sufletul uman şi inconştientul, Lynch a declarat într-un interviu acordat Vice că lumea va ieşi „mai inteligentă”, „mai spirituală” şi „mai bună” din criza actuală, transmite News.ro.
„Lumea va fi foarte diferită de cealaltă parte şi va fi o lume mai inteligentă. Soluţii la aceste probleme vor fi găsite şi viaţa va fi foarte bună. Filmele vor reveni. Totul va reveni şi va fi cu siguranţă mai bun”.
Izolarea nu i-a modificat regizorului serialului „Twin Peaks” rutina: „Mă trezesc şi îmi beau cafeaua… şi apoi meditez şi lucrez”. Potrivit unor zvonuri, un nou film sau al patrulea sezon din „Twin Peaks” ar putea fi următoarele proiecte ale cineastului.
În realitate, regizorul asigură că realizează „două aplice murale – două mici lămpi”. „Folosesc becuri, electricitate, răşină de poliester, genul acesta de lucruri”.
David Lynch a avut de asemenea sfaturi pentru cele sau cei care se plictisesc în izolare: „Ei pot să deseneze, să picteze, să construiască mici lucruri, pot scrie cântece, pot scrie poeme, poveşti care să fie filmate, să joace jocuri, să inventeze jocuri. Atât de multe lucruri pot fi făcute într-un spaţiu mic. Pot inventa reţete şi să gătească. Este ocazia perfectă pentru a experimenta”.
David Lynch, născut pe 20 ianuarie 1946, în Missoula (Montana), este regizor, scenarist şi producător de film, artist vizual şi compozitor.
Printre cele mai cunoscute realizări ale sale se numără ”Eraserhead” (1977), ”The Elephant Man” (1980), ”Blue Velvet” (1986), ”Wild at Heart” (1990), ”Twin Peaks” (1992) şi ”Mulholland Drive” (2001).
David Lynch a primit patru nominalizări la premiile Oscar şi tot atâtea la Globurile de Aur. În 1991, a primit trofeul Franklin J. Schaffner din partea American Film Institute, iar pentru ”Wild at Heart”, trofeul Palme d’Or. Tot la Cannes a primit şi premiul pentru regie, în 2001, pentru ”Mulholland Drive”.
David Lynch a fost recompensat şi de Academiei de Artă şi Tehnică Cinematografică cu două premii César pentru ”cel mai bun film străin”, în 1982 şi 2002, pentru ”The Elephant Man” respectiv ”Mulholland Drive”.