Cum e viața într-unul dintre cele mai încinse orașe din lume. Locul în care oamenii preferă să doarmă afară
Căldură sufocantă la orice oră, chiar și în mijlocul nopții. Pentru mulți dintre locuitorii unui oraș din nordul Indiei, simpla supraviețuire de la o zi la alta a devenit o provocare, relatează Associated Press.
Orașul Banda, din statul Uttar Pradesh, a înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi din India. Încălzirea globală, provocată în principal de arderea cărbunelui, petrolului și gazelor, face ca valurile de căldură din țară să devină mai frecvente și mai intense.
Uttar Pradesh se numără printre regiunile cele mai vulnerabile la căldura extremă. În 2023, cel puțin 119 persoane au murit în decurs de câteva zile, în timpul unui val de căldură sever.
În luna mai a acestui an, temperatura din Banda a ajuns la 48,2 grade Celsius, iar orașul a fost desemnat de șapte ori în acest an cel mai fierbinte loc de pe Pământ, potrivit climatologului Maximiliano Herrera, care monitorizează extremele meteo la nivel mondial.

O femeie încearcă să se răcorească cu un pachet de gheață în timpul unui val de caniculă Foto: Profimedia
30 de grade la 4.00 dimineața
Chiar dacă temperaturile au scăzut ușor din luna mai, ele rămân sufocante, mai ales că ploile sezoniere sporesc umiditatea.
În luna iunie, o echipă a Associated Press a mers la Banda pentru a relata despre modul în care oamenii încearcă să facă față căldurii pe parcursul zilei.
La ora 4.00 dimineața, când muncitorii din piața de legume își încep ziua, termometrele arată deja 30 grade.
Munni Devi, o femeie de 70 de ani care lucrează alături de cei patru fii ai săi la încărcarea și descărcarea legumelor, spune că arșița este tot mai intensă de la an la an. Familia nu își permite însă să lipsească nici măcar o zi de la muncă.
„Toată lumea resimte căldura, dar, din cauza circumstanțelor noastre, suntem nevoiți să o suportăm”, a spus Devi.

Pene de curent
Oamenii nu găsesc nici acasă refugiu în fața caniculei, a spus Devi. Întreruperile frecvente de curent lasă multe locuințe fără ventilatoare, iar copiii sunt stropiți cu furtunul cu apă pentru a se răcori puțin.
„Când nu e curent, nici ventilatoarele de tavan nu merg. Uneori, curentul lipsește ore întregi”, a spus femeia.
Nu doar oamenii, ci și păsările cerului au de suferit. Shobharam Kashyap, un pensionar din Banda, iubitor de animale, a instalat împreună cu alți voluntari peste 15.000 de căsuțe pentru păsări și vase de lut cu apă în tot orașul.

Spitale pline
Zilele mai călduroase au crescut și numărul de pacienți la spitalul din Banda, unul dintre principalele centre medicale din regiune.
Persoanele care suferă din cauza căldurii – cu simptome variind de la leșin până la insolație – tind să ajungă la spital după-amiaza și seara, umplând coridoarele și saloanele.
Pacienții stau înghesuiți pe bănci, umăr la umăr. Rudele încearcă să-i răcorească făcând evantai cu foi de hârtie, în timp ce personalul spitalului circulă cu perfuzii printre paturi.
Dr. Abhishek Pranayami, medicul-șef al spitalului, a spus că unitatea medicală se confruntă cu o creștere a numărului de pacienți în fiecare vară, „iar numărul acestora crește de la an la an”.
Medicii tratează un număr mare de persoane care suferă de deshidratare, diaree, vărsături și dureri abdominale – afecțiuni care devin tot mai frecvente pe măsură ce temperaturile cresc, a spus Pranayami.

Dormind sub cerul liber
Chiar și după apusul soarelui, în Banda rămâne foarte cald.
În gara orașului, multe familii se adună uneori până târziu în noapte, sperând că peroanele și adierea ocazională a vântului le vor oferi un confort mai mare decât locuințele lor mici care au acumulat căldură întreaga zi.
În unele nopți, zeci de oameni dorm în gară pentru a scăpa de căldură. Copii și adulți, adunați într-un colț, dorm pe pături întinse direct pe peronul de piatră, la mică distanță de vagoanele staționate. Unii folosesc gențile pe post de pernă. Printre oamenii așezați pe jos se odihnesc și câinii, căutând și ei puțină răcoare.

Ignorând zgomotul mașinilor și forfota călătorilor care intră și ies din gară, muncitorii și localnicii se întind pe prosoape sau chiar direct pe pietriș, întrucât străzile și trotuarele din apropierea gării le oferă cele mai bune șanse de a ațipi.
„Schimbările climatice modifică valorile medii. Deși Banda a fost dintotdeauna cunoscută pentru verile sale toride, ceea ce se schimbă în prezent sunt intensitatea, durata și numărul persoanelor expuse la condiții de căldură periculoase”, a spus Abhiyant Tiwari, expert în climă și sănătate la organizația NRDC India, cu sediul în New Delhi.