Cum era viața într-o așezare de acum 9.000 de ani – Un loc cu sute de case, dar fără străzi sau ferestre și cu morții îngropați sub podea

Unul dintre cele mai uimitoare locuri din lume se află în Anatolia și se numește Catal Huyuk. Era una dintre așezările cele mai mari din lume acum 8.000 – 9.000 de ani, deși nu existau străzi și sute de case erau îngrămădite și ieșirea se făcea prin acoperiș. Mai jos puteți citi despre cum era viața în această uimitoare așezare, ce mâncau oamenii, ce preocupări spirituale aveau și ce obiceiuri pe care noi le-am considera morbide în ziua de azi.

Informația pe scurt:

• Acum peste 8.000 de ani se estimează că populația lumii era undeva între 5 și 10 milioane de oameni. O așezare cu 8.000 de oameni era pe atunci ceva excepțional, într-o vreme când un sătuc cu câteva zeci de case nu era deloc de neglijat.

• Catal Huyuk (Catalhoyuk) din Turcia este una dintre cele mai vechi așezări permanente din lume și este uimitor faptul că atât de multe lucruri s-au păstrat. S-au descoperit 16 straturi de locuire datând între 7.400 și 6.000 î Hr.

• Era un loc cu totul diferit de orașele actuale: existau sute de case îngrămădite care nu erau separate de alei sau alt fel de drumuri, iar intrarea se făcea…printr-o gaură în acoperiș. Camera principală nu avea fereastră, ci conținea cuptorul, câteva mici platforme și scara către acoperiș.

• Ce se mânca în Catal Huyuk? Carne de capră, oaie și porc, dar și feluri de mâncare făcute cu grâu, orz și mazăre. Se vânau cerbi, mistreți și măgari sălbatici și se strângea fânul și ghinda.

• La Catal Huyuk nu exista, se pare, o clasă dominantă sau o structură politică centralizată. Casele rectangulare erau cam la fel și nu au fost găsite dovezi despre existența unor spații publice mari.

• În medie, bărbații aveau 1,67 cm înălțime, iar femeile, 1.55 cm înălțime. Media de vârstă la femei era de 30 de ani, iar la bărbați, de 34, cifrele fiind atât de mici din cauza ratei mari de mortalitate infantilă.

Mii de oameni într-o așezare de acum nouă milenii – o surpriză arheologică de proporții

În 1958 arheologul britanic James Mellaart însoțit de doi colegi a descoperit două movile uriașe în zona câmpiei Konya din Turcia, iar descoperirea nu ”pica” din senin, fiindcă arheologii căutau de ani buni urme ale unor așezări din neolitic în zonă, dintr-o perioadă în care oamenii abia începuseră să creeze mici așezări stabile.

Arheologii au săpat în partea superioară – dar și la baza unei movile de 15 metri înălțime – și se așteptau ca jos să găsească obiecte din neolitic, iar sus, dintr-o perioadă mult mai recentă când grecii și romanii au stăpânit aceste locuri. Arheologii au știut că sunt în fața unui sit uimitor când și la bază, dar și în partea superioară, au fost descoperite tot artefacte din neolitic.

Foto Ekinyalgin, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Unele estimări indică faptul că în Catal Huyuk au trăit aproximativ 6.000 de oameni în jurul anului 5.800 î Hr. Imposibil de spus cât de mare era Catal Huyuk în perioada de maxim, dar cele mai prudente estimări vorbesc de 3.000 de oameni, iar cele mai optimiste, de 8.000-10.000.

În orice caz, era o așezare gigantică pentru lumea de acum opt milenii. Mellaart și echipa sa au scos la iveală 160 de case între 1961 și 1965, iar perioada de glorie a așezării a fost undeva între acum 9.400 de ani și 8.000 de ani. Descoperirile lui Mellart au fost controversate pentru vremea aceea, mai ales că în case se intra printr-o gaură în acoperiș, iar sub podeaua casei erau îngropați morții. În plus, lui Mellaart turcii i-au interzis să mai facă săpături în țară după 1965 și acum trei ani s-a dovedit că arheologul a falsificat o serie de artefacte pentru a-și dovedi o parte dintre teoriile legate de vechea așezare din Anatolia.

Catal Hoyuk a fost cu adevărat cunoscut după 1993 când a început săpăturile echipa britanicului Ian Hodder.

O viață surprinzător de complexă acum 9.000 de ani

De ce este acest sit foarte important? Fiindcă s-au descoperit atât de multe lucruri, încât chiar este o ”fereastră” unică spre viața de acum 8 – 9.000 de ani.

”Acești oameni au fost printre primii fermieri și agricultori, pentru că au avut recolte și au crescut animale domestice. Deși încă vânau (porci, cai și tauri sălbatici) și consumau și plante sălbatice, faptul că țineau animale și cultivau cereale îi făcea să stea într-un singur loc, spre deosebire de vânătorii-culegători care-și schimbau permanent locul. Era necesar un nou mod de viață, unul în care oamenii și-au construit case permanente și trăiau împreună în număr mare”, explică Justin Pollard în cartea The Story of Archaeology in 50 Great Discoveries.

Foto Steve Estvanik, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Era un loc cu totul diferit de orașele actuale: existau sute de case îngrămădite care nu erau separate de alei sau alt fel de drumuri, iar intrarea se făcea… printr-o gaură în acoperiș. Camera principală nu avea fereastră, ci conținea cuptorul, câteva mici platforme și scara către acoperiș. Existau mici camere anexe pentru depozitare. În zona din jurul cuptorului erau fabricate uneltele din piatră și se îndeplineau și sarcinile mai neplăcute, cum ar fi extragerea grăsimii și măduvei din oasele de animal.

Cercetările la nivel microscopic au arătat că aceste case erau folosite zi de zi pentru activități cotidiene, gospodărești, dar erau utilizate și pentru ritualuri. Pentru spațiul de ritualuri simbolice, în partea nordică a fiecărei case era o zonă mai înălțată și mai curată, cu platforme sub care oamenii erau îngropați. Zona contrasta cu partea gospodărească, mai puțin curată, unde erau cuptorul, scara și unde erau ținute diversele vase și alimente.

Foto Ekinyalgin, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

”Casele descoperite la Catal Huyuk nu erau cutii sterile. Multe dintre ele erau bogat decorate, cu picturi, zugrăveli sau mici sculpturi și figurine ce indică o serie de credințe complexe ale acelor oameni. (…) Uneori pereții erau decorați cu forme geometrice ce au corespondent și în covoarele ce se fac în Turcia actuală, în altele apar scene dinamice de vânătoare, iar într-o pictură apare o așezare, posibil chiar Catal Huyuk, cu un vulcan care erupe la distanță”, scrie James Pollard.

”Catal Huyuk se întindea pe o suprafață de aproximativ 13 ha, în câmpia Konya din partea central – sudică a Turciei, în apropiere de o zonă mlăștinoasă înconjurată de păduri. Săpăturile arheologice au arătat că așezarea a fost reconstruită de cel puțin 12 ori în perioada 7.000 – 5.400 î Hr, probabil de fiecare dată când casele începeau să se dărâme. Casele din chirpici erau amplasate în așa fel, încât aveau în comun peretele din spate, iar uneori erau prevăzute și cu o curte. Acoperișurile erau plane și aveau câte o deschizătură pe unde oamenii puteau urca pe casă cu ajutorul unei scări. Pereții exteriori ai caselor aflate la marginea acestei așezări constituiau un fel de zid de protecție”, scrie Cynthia Stokes – Brown în cartea Istoria lumii – De la Big bang până în prezent.

Foto Plnirem, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

Ce se mânca în Catal Huyuk? Carne de capră, oaie și porc, dar și feluri de mâncare făcute cu grâu, orz și mazăre. Se vânau cerbi, mistreți și măgari sălbatici și se strângea fânul și ghinda.

În medie, bărbații aveau 1,67 cm înălțime, iar femeile, 1.55 cm înălțime. Media de vârstă la femei era de 30 de ani, iar la bărbați, de 34, cifrele fiind atât de mici din cauza ratei mari de mortalitate infantilă. Analizele au arătat că o bună parte dintre adulți sufereau de anemie, ceea ce înseamnă că malaria era endemică.

Obiectele găsite în acest sit denotă un nivel ridicat al creativității.

”Locuitorii confecționau ceramică manual, deoarece nu dispuneau de roata olarului – împleteau coșuri și făceau țesături din lână și in. Confecționau cu multă migală cuțite și sulițe, făceau sculpturi în piatră și os și prelucrau pielea și lemnul (…) Unele dintre picturile de pe pereții acoperiți cu ghips înfățișează scene de vânătoare cu bărbați și femei în haine din piele de leopard, iar altele, vulturi curățând oase – pe cât se pare, oase de om. De obicei, în mormintele bărbaților se puneau arme, nu unelte agricole”, mai scrie Cynthia Stokes – Brown care adaugă că femeile erau îngropate în camere speciale care erau precum niște sanctuare, iar arheologii au descoperit peste 40 de astfel de camere.

Click aici pentru a mări fotografia

Articol apărut în New York Times pe 23 iulie 1961:

În Turcia a fost descoperită o așezare din neolitic

Ankara, 15 iulie 1961: O așezare din neoliticul timpuriu, care avea probabil 1.000 de case, a fost descoperită de un arheolog pe nume James Mellaart în inima Anatoliei, la 300 km sud-est de Ankara, în satul numit Kucukkoy. Situl unde s-au făcut excavațiile este cunoscut sub numele de Catalhoyuk.

Titlul original: Neolithic-Age Settlement Is Uncovered in Turkey; Homes and Frescoes Show Life in 6000 B.C. It Will Take Decade to Bare Hundreds of Buildings

Ofrandele funerare dau de înțeles că locuitorii așezării făceau parte dintr-o societate egalitaristă.

Interesant este că în aceste camere speciale au fost descoperite sculpturi ce înfățișează capete de tauri sălbatici, reliefuri de tauri și berbeci, desene care înfățișează sâni, zeițe, leoparzi, dar și contururi de mâini.

Ca și în alte locuri preistorice, sunt foarte numeroase reprezentările de femei corpolente și fertile și se pare că locuitorii din Catal Huyuk venerau o anumită zeitate feminină și aceste figurine erau oferite ca ofrandă zeității în momente importante, cum ar fi construirea unei case.

Cercetările mai noi neagă însă existența unui cult pentru o ”zeiță mamă”, în special fiindcă figurinele reprezentând femei nu au fost găsite în zona altarelor sau în morminte. În plus, în straturile superioare ale movilei au fost găsite statuete ce reprezentau femei mai în vârstă, semn că acestea erau respectate și venerate în cadrul comunității.

Foto Diana Kykot, Dreamstime.com

Click aici pentru a mări fotografia

”Nu se știe ce credeau despre moarte locuitorii din Catal Huyuk, dar faptul că în mormintele lor au fost găsite ofrande alimentare alături de oase denotă credința în viața de după moarte. Frescele arată că după moarte cadavrele locuitorilor erau lăsate pradă vulturilor. După ce aceștia curățau oasele de carne, erau îngropate în aceste sanctuare sau în gropi săpate chiar în podeaua caselor unde locuiseră”, scrie Cynthia Stokes – Brown. Ipotezele din ultimii ani pun însă la îndoială partea cu vulturii.

Unele scenarii despre ce se întâmpla acum 8-9 milenii sunt morbide.

Arheologii au observat că unele schelete erau îngropate fără cap, însă au fost descoperite în case mulaje ale capetelor. Probabil capetele aveau o importanță deosebită pentru oamenii acelor vremuri și o teorie ar fi și că acele capete ale decedaților erau ”plimbate” ca într-un fel de mic ”pelerinaj” și pe la alte familii din sat și nu ar fi exclus ca oamenii să fi ținut în camera de locuit după moartea unui om anumite părți ale corpului, până să le îngroape sub podea. Evident că vorbim despre ipoteze, fiindcă nu există texte scrise din acele vremuri.

O societate egalitară

Interesant este că, dacă în anii 60 și 70, după primele săpături, se credea că în oraș existau câteva sanctuare importante în jurul cărora oamenii se adunau la ritualuri, campaniile de săpături din anii 90 au arătat cu totul altceva: locuitorii nu acționau sub influența unor mari preoți sau a elitei politice, ci acționau pe grupuri familiale.

Nu s-au descoperit dovezi privind existența unei ierarhii sociale și, dacă au existat oameni cu funcții înalte, ei nu au trăit diferit față de ceilalți (nu aveau palate, spre exemplu). Nu s-au găsit urmele unor spații publice mari și nici case mai mari decât altele sau decorate în mod opulent față de celelalte.

Iată ce spune Ian Hodder, de la Cambridge University care a excavat situl timp de mai bine două decenii sit-ul din Anatolia.

”Mellaart a văzut Catal Huyuk ca fiind un loc împărțit în zone cu altare și zone fără altare și credea că în zona cu altare locuia un grup de preoți de elită. Mellaart a privit locul prin prisma celor descoperite în Mesopotamia și în alte soceități urbane mai târzii și a considerat că era un loc complex din punct de vedere politic. Noi îl privim ca fiind un loc de proporții, simplu la nivel politic și fără o clasă sau o elită cu funcții specializate”. (sursa New York Times)

O posibilitate ar fi ca așezarea să fi avut un fel ”sfat al bătrânilor” care era însă format atât din bărbați, cât și din femei, pentru că cercetările NU au arătat să fi existat o diferență între bărbați și femei la tipul muncilor pe care le făceau sau la dietă. Femeile aveau aceleași drepturi ca și bărbații, cel puțin așa se presupune.

Catal Huyuk era o așezare prosperă și datorită obsidianului, o rocă sticloasă ce se extrăgea din munții aflați nu foarte departe și era valoroasă fiindcă se despica ușor sub forma unor muchii ascuțite și putea fi lustruit și folosit pentru confecționarea uneltelor și armelor scumpe, a oglinzilor și ornamentelor. Obsidianul se formează când lava de la un vulcan ajunge în apele unui lac sau ale mării și se răcește rapid.