Sari direct la conținut

Cum explica conducerea PAID de ce Curtea Consitutionala a hotarat ca Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor nu legifereaza inselaciunea

HotNews.ro
Inundatii in comuna Gurasada, 2012, Foto: AGERPRES
Inundatii in comuna Gurasada, 2012, Foto: AGERPRES

Curtea Consitutionala a respins marti actiunea in instanta prin care galateanul Gheorghe Momanu a solicitat ca legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor se fie declarata neconstitutionala, pe motiv ca ar legifera inselaciunea, a anuntat PAID, societatea care gestioneaza procesul asigurarii obligatorii a locuintelor. Conform PAID, Momanu sustinea ca prima de asigurare aferenta politei PAD este o taxa, pe care trebuie sa o achite chiar si cei care nu au nevoie de protectia acestui produs. De asemenea, el solicita instantei constatarea faptului ca locuinta sa nu este supusa niciunuia dintre cele trei riscuri prevazute de Legea nr. 260/2008 (cutremure de pamant, alunecari de teren si inundatii).

  • Domnul Momanu nu a indicat care articol sau aspect din Legea 260/2008 este neconstitutional si nici dreptul constitutional incalcat. Astfel, invocarea faptului ca legea trebuie declarata neconstitutionala deoarece ar avea la baza inselaciunea a fost declarata neintemeiata. Mai mult decat atat, domnul Momanu nu argumenteaza sub nicio forma fapta de inselaciune care ar putea fi imputabila Legii 260/2008 sau societatii PAID„, a declarat Aurelia Cristea, directorul general al PAID – Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor.

HotNews.ro a publicat in premiera astazi informatia ca actiunea in instanta a fost respinsa de Curtea Constitutionala.

Redam mai jos si celelalte explicatii PAID cu privire la decizia CCR pe marginea legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor:

„Legea 260/2008 republicata, prin instrumentul sau, PAID, este o componenta esentiala a programului roman de asigurare la catastrofe, program gestionat de Ministerul Administratiei si Internelor. PAID este membra a World Forum of Catastrophe Programmes, autoritatea tutelara la nivel mondial privind sistemele nationale obligatorii de asigurare a locuintelor impotriva dezastrelor naturale.

  • „In niciuna dintre tarile in care asigurarea locuintei este obligatorie, aceasta nu a fost contestata, cu atat mai mult pentru o presupusa inselaciune, cum gresit afirma domnul MOMANU, cand scopul Legii 260/2008 este tocmai protejarea populatiei, si degrevarea bugetului Statului prin crearea unui sistem care sa asigure o sursa financiara pentru refacerea locuintelor afectate de dezastre naturale.
  • Implementarea unui sistem care sa ofere acoperire prin asigurare impotriva riscurilor catastrofale este parte din Proiectul Bancii Mondiale in ceea ce priveste Atenuarea Riscurilor Cauzate de Hazarduri Naturale si Pregatirea pentru Situatii de Urgenta”, sustine liderul PAID.

Implementarea, incepand cu iulie 2010, a unui program de asigurare obligatorie impotriva riscurilor de catastrofa a reprezentat pentru Romania un instrument optim pentru reducerea eforturilor financiare ale Guvernului necesare in vederea inlaturarii efectelor unui dezastru natural.

  • „Prin transferul riscului catre societatile de asigurare, se creeaza posibilitatea folosirii de catre stat a resurselor de la buget pentru refacerea infrastructurii, sporind totodata increderea populatiei in industria de asigurari, precum si in autoritati. De asemenea, avand in vedere frecventa destul de ridicata a catastrofelor produse pe teritoriul Romaniei in ultimii ani, precum si nevoia crescuta de protectie a bunurilor cetatenilor, asigurarea obligatorie a locuintelor apare ca o necesitate pentru fiecare, contribuind, in timp, la educarea a populatiei in sensul utilizarii pe scara larga a asigurarilor”, adauga liderul PAID.

Despre PAID – Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale

Pool-ul s-a constituit ca societate de asigurare in luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societati de asigurare (ABC Asigurari, Astra Asigurari, Carpatica Asig, CertAsig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins Romania, Generali, Grawe Romania, Groupama Romania, Platinum Asigurari si Uniqa Asigurari), actionari PAID.

PAID este o componenta esentiala a programului roman de asigurare a catastrofelor, program gestionat de Ministerul Administratiei si Internelor. Conform prevederilor legii, PAID administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor, care acopera trei riscuri de baza specifice Romaniei – cutremur, inundatii si alunecari de teren. Activitatea efectiva a PAID a inceput in luna februarie 2010, iar prima zi de emitere a asigurarilor obligatorii pentru locuinte a fost 15 iulie 2010.

Acoperirea PAID este una de tip prim risc si functioneaza pe principiul solidaritatii, adica se aplica acelasi nivel de prima de asigurare pentru orice locuinta, independent de gradul de vulnerabilitate specific acesteia. Primele de asigurare pentru PAD sunt de 20 de euro, pentru o suma asigurata de 20.000 de euro, si de 10 euro, pentru o suma asigurata de 10.000 euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro