Sari direct la conținut

Cum explică Guvernul stingerea datoriilor către stat ale unor companii energetice: Este un sistem de dare în plată a activelor viabile

HotNews.ro
Elcen, Foto: ELCEN
Elcen, Foto: ELCEN

​Guvernul a aprobat în ședința extraordinară de joi proiectul de OUG privind scăparea unor companii energetice de datoriile pe care le au către Fisc. Potrivit Guvernului, în contul acelor datorii, Ministerul Finanțelor, prin ANAF va extrage activele viabile, pe care ulterior le va concesiona, în baza unei proceduri care va fi aprobată ulterior. Este un sistem de dare în plată.

„În esenţă, prin darea în plată, activele profitabile ale sistemului vor fi extrase, reorganizate şi constituite în nişte entităţi care vor putea funcţiona strict pe termenii de eficienţă, fără a mai crea datorii în sistemul energetic. Acest lucru le va permite şi obţinerea de fonduri în diferite modalităţi, fie fonduri europene, fie împrumuturi directe care să le permită modernizarea şi eficientizarea”, a afirmat Florin Radu Ciocănelea, consilier al prim-ministrului Viorica Dăncilă, citat de Agerpres.

Acesta a spus că societăți precum Complexul Energetic Hunedoara sau ELCEN „sunt nişte active importante aici pe care nu vrem să le pierdem din vedere şi pe care vrem să le vedem funcţionând şi să contribuie în continuare la siguranţa sistemului energetic naţional”.

Ciocănelea a mai spus că întreg procesul va dura cel puţin câteva luni.

Actul normativ a a fost aprobat de Guvern sub titlul: „Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale necesare pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri de privatizare şi a împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici”.

Citește și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro