Sari direct la conținut

Cum explica ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova, schimbarea – fulger a conducerii Institutului care gestioneaza domeniile de internet .ro/Doina Banciu, fosta sefa ICI, este consilier neremunerat al ministrului Sova

HotNews.ro
Lucian Sova, la audierile din Parlament, Foto: Hotnews
Lucian Sova, la audierile din Parlament, Foto: Hotnews

Motivul pentru care Decebal Popescu a fost demis saptamana trecuta de la conducerea ICI, institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro este ‘lipsa calificarii corespunzatoare, in conformitate cu prevederile legale pentru ocuparea functiei de Director general al ICI, precum si lipsa avizului favorabil primit de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI)’, se arata intr-un raspuns al Cabinetului ministrului Comunicatiilor, Lucian Sova, catre HotNews.ro. Despre Doina Banciu, fosta sefa ICI, ajunsa consilier onorific al Ministrului Comunicatiilor, Lucian Sova, reprezentantii Ministerului precizeaza ca: „Ministrul Lucian Sova apreciaza calitatile recunoscute, atat la nivel profesional, cat si academic ale doamnei Banciu si considera ca aceaste calitatii ar putea sa contribuie, in calitate de consilier neremunerat, la cresterea actului administrativ”.

  • UPDATE Ministerul Comunicatiilor: „Doamna Profesor dr. Doina Banciu nu a fost si nu va fi remunerata pentru pozitia pe care o ocupa in cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale. A existat un ordin de numire in functia de consilier personal – Cabinet Ministru, insa doamna Doina Banciu a optat pentru pozitia de consilier onorific, angajarea fiind anulata”.

Ministerul Comunicatiilor a raspuns luni intrebarilor adresate vineri, 4 august de catre HotNews.ro referitoare la schimbarea conducerii ICI, institutul care gestioneaza domeniile de internet .ro.

Redam mai jos integral atat intrebarile cat si raspunsurile primite:

  • 1. Intrebare: Care sunt motivele schimbarii lui Decebal Popescu de la conducerea ICI?

Raspunsul Ministerului Comunicatiilor: Lipsa calificarii corespunzatoare, in conformitate cu prevederile legale pentru ocuparea functiei de Director general al ICI, precum si lipsa avizului favorabil primit de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI). Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a primit de la Ministerul Cercetarii si Inovarii adresa cu nr. 680/13.03.2017, inregistrata la cabinetul ministrului Comunicatiilor si Societatii Informationale cu nr. 1691/16.03.2017, in care se precizeaza faptul ca pentru aceasta functie (inclusiv in cazul interimatului), Directorul general al unui institut national de cercetare-dezvoltare, trebuie sa detina gradul de cercetator stiintific I, sau gradul de cercetator stiintific II, nu doar gradul/titlul de profesor universitar. Avand in vedere aceste aspecte, conducerea ministerului a decis gasirea unei solutii legale pentru a fi identificata si numita o persoana care sa indeplineasca toate conditiile impuse de lege, pana la ocuparea postului prin concurs, in acest sens, fiind deja demarate procedurile https://www.comunicatii.gov.ro/wp-content/uploads/2016/11/Anunt-ICI.pdf.”

  • 2. Intrebare HotNews.ro: Adriana Alexandru, noua sefa ICI, habar nu avea ca va prelua aceasta functie. A aflat ieri. Intrebare: Cine a recomandat numirea Adrianei Alexandru la conducerea ICI si care au fost argumentele?

Raspunsul Ministerului Comunicatiilor:„Doamna Adriana Alexandru indeplineste toate conditiile impuse de lege pentru a ocupa acest post. Mai mult, CV-ul doamnei Alexandru, buna reputatie profesionala, vechimea in institutie, au fost cateva din argumentele ce au recomandat-o pe aceasta pentru a o investi in aceasta functie cu caracter interimar, avand in vedere ca exista o procedura manageriala, conform Hotararii de Guvern 576 din 26 august 2016 privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea functiei de director general la institutele nationale de cercetare-dezvoltare.

Numirea a fost facuta fara ca domnul ministru sa o fi cunoscut personal pe doamna Alexandru, anterior acestei situatii.”

3. Intrebari HotNews.ro: Ati confirmat ca ati numit-o pe Doina Banciu, fosta sefa ICI, ca si consilier onorific in Ministerul Comunicatiilor. Din informatiile noastre, Doina Banciu este sotia lui Dan Mihai Banciu, cu care va cunoasteti din Ministerul Transporturilor, cand acesta era condus de Miron Mitrea. Dvoastra erati director general, iar Dan Banciu era consilier al ministrului Mitrea.

Intrebari:

– De ce nu isi publica Doina Banciu declaratia de avere?

– In afara de faptul ca il cunoasteti pe sotul acesteia, ce alte motive au stat la baza deciziei dvoastra de a o numi pe Doina Banciu ca si consilier onorific in Minister?

  • Raspunsul Ministerului Comunicatiilor: „Legea 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si Functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si modificarea si completarea altor acte normative stabileste regimul declaratiilor de avere si interese si reglementeaza functiile publice care sunt obligate sa depuna declaratiile de avere si interese.

Ministrul Lucian Sova apreciaza calitatile recunoscute, atat la nivel profesional, cat si academic ale doamnei Banciu si considera ca aceaste calitatii ar putea sa contribuie, in calitate de consilier neremunerat, la cresterea actului administrativ pe care il are in responsabilitate domnul ministru Lucian Sova”.

Ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova, l-a demis in mod neasteptat joi, 3 august, pe Decebal Popescu, directorul general al ICI, institutul de cercetare in informatica care gestioneaza domeniile de internet .ro, numind-o in loc pe Adriana Alexandrescu, profesor doctor universitar si cercetator cu aproape 41 de ani vechime in ICI. Aceasta a explicat vineri pentru HotNews.ro ca ‘a fost luata prin surprindere, dar ca a acceptat fiind rugata de ministrul Sova, care i-a promis ca o va ajuta ministerul in privinta lipsei de experienta in managementul unei institutii’. Ministrul Sova are si cu cine: consiliera sa onorifica este chiar Doina Banciu, fosta sefa ICI, cu al carei sot actualul ministru Sova a fost coleg in Ministerul Transporturilor, in mandatul lui Miron Mitrea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro