Cum îți dai seama dacă copilul are polipi și când este nevoie de operație? Dr. Gabriel Lostun, medic primar ORL: „Respirația pe gură poate indica un blocaj produs de mărirea polipilor”

Un copil care respiră mai mult pe gură decât pe nas, sforăie frecvent sau are nasul înfundat constant nu este doar „puțin răcit“. Dacă aceste manifestări persistă luni la rând, una dintre cauzele posibile este mărirea polipilor, care îngreunează respirația pe nas și poate afecta somnul și, în unele cazuri, chiar și auzul copilului. Dr. Gabriel Lostun, medic primar ORL în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria Brașov, explică legătura dintre polipii măriți și aceste simptome, de ce este important ca problema să fie identificată la timp și în ce situații poate fi recomandată operația.

Polipii, denumiți medical vegetații adenoide, sunt un țesut aflat în spatele nasului, care ajută organismul să recunoască și să combată microbii, contribuind la protejarea căilor respiratorii de infecții – la fel ca și amigdalele, cu care sunt adesea confundați. Spre deosebire de amigdale, care se văd cu ochiul liber, polipii se află mai sus, în spatele nasului, și nu pot fi observați direct.

Rolul polipilor este mai important în primii ani de viață, când sistemul imunitar este încă în dezvoltare, iar copilul se întâlnește frecvent cu virusuri și bacterii noi. Atunci când acești microbi ajung în zona din spatele nasului, polipii participă la apărarea organismului și se activează pentru a-i combate. Ca parte a acestui răspuns, țesutul se poate umfla și polipii cresc temporar în volum.

Polipii măriți sunt o problemă frecventă în copilărie. O meta-analiză publicată în 2018 în revista științifică Sleep Medicine Reviews, care a analizat date din 17 studii, incluzând aproape 5.000 de copii și adolescenți, a arătat că aproximativ unul din trei copii din populația generală are polipii măriți. În grupurile de copii care au ajuns la evaluare ORL pentru simptome, mărirea polipilor a fost întâlnită la aproximativ 42% până la 70% dintre ei.

Când polipii nu mai revin la dimensiunea normală

De cele mai multe ori, după ce infecția trece, polipii revin treptat la dimensiunea lor obișnuită. Dacă însă copilul se confruntă foarte des cu astfel de episoade sau are alergii ori o inflamație persistentă a căilor respiratorii, polipii sunt puși în situația de a reacționa din nou și din nou. În timp, ei pot rămâne măriți. Iar pentru că se află chiar în spatele nasului, atunci când cresc prea mult pot îngreuna trecerea aerului și copilul ajunge să respire mai mult pe gură, să aibă nasul înfundat sau să sforăie.

Pe măsură ce copilul crește, polipii se micșorează în mod natural, iar în adolescență țesutul este, de obicei, mult mai redus. De aceea, la mulți copii, problema se ameliorează odată cu vârsta. Atunci când polipii rămân măriți și simptomele persistă, este însă important ca un medic ORL să stabilească dacă este nevoie de tratament.

Cum își pot da seama părinții că e nevoie de un consult ORL?

Primele semne pot fi observate chiar în felul în care copilul respiră. Dacă respiră mai mult pe gură decât pe nas, inclusiv atunci când nu este răcit, înseamnă că aerul nu mai trece suficient de ușor prin nas. Copilul poate ajunge să stea cu gura întredeschisă, să aibă nasul înfundat aproape permanent și să prefere respirația pe gură. În cazul polipilor măriți, țesutul din spatele nasului ocupă din spațiul prin care trece aerul și face respirația nazală mai dificilă.

„Atunci când persistă, respirația pe gură indică un blocaj produs de mărirea vegetațiilor adenoide. Din acel moment, problema trebuie evaluată de medicul ORL, deoarece poate duce la modificări ale dezvoltării scheletului facial și la scăderea calității vieții“, explică dr. Gabriel Lostun.

Sforăitul copilului nu este întotdeauna doar sforăit

Un alt semn ușor de observat este sforăitul. În timpul somnului, când musculatura căilor respiratorii se relaxează, spațiul deja îngustat de polipii măriți poate deveni și mai dificil de traversat pentru aer, iar respirația devine zgomotoasă. Dacă acesta apare frecvent, inclusiv în perioadele în care copilul nu este răcit, este indicat ca părinții să ceară sfatul unui medic ORL.

Potrivit Societății Europene de Pneumologie, sforăitul frecvent la copii poate fi un semn al tulburărilor de respirație din timpul somnului și reprezintă un motiv pentru evaluare medicală.

Uneori, nu este vorba doar despre sforăit. Părinții pot observa că micuțul are momente în care pare că își oprește respirația pentru câteva secunde, după care inspiră brusc. Aceste pauze pot fi un semn de apnee de somn și trebuie evaluate medical. „Apneea de somn la copii este un sindrom la fel de important de luat în serios ca și la adulți“, atrage atenția medicul. Un somn întrerupt în mod repetat înseamnă că micuțul nu se odihnește corespunzător și, dacă problema persistă, îi poate afecta rutina și starea de bine.

„Apneea de somn duce la scăderea calității somnului, poate afecta creșterea copilului și poate produce modificări ale scheletului facial. În timp, aceste modificări pot face ca micuțul să ajungă de la ortodont la ORL și de la ORL la ortodont, pentru că vorbim despre probleme mai importante și tratamente mult mai complexe“, completează dr. Lostun.

Potrivit unui raport publicat în 2012 în revista Pediatrics de către American Academy of Pediatrics, apneea obstructivă de somn afectează aproximativ 1% până la 5% dintre copii. Raportul arată și că amigdalele și vegetațiile adenoide mărite se numără printre factorii importanți care pot contribui la apariția acestei probleme.

Când pare că „nu aude“: un semn care poate trece ușor neobservat

Polipii măriți pot avea legătură și cu un alt semn pe care părinții îl observă uneori mai greu: copilul pare că nu mai aude la fel de bine. Poate cere să i se repete ce i se spune, poate crește volumul televizorului sau poate să nu răspundă atunci când este strigat.

„Cel mai de temut este să punem lipsa de răspuns a copilului pe seama personalității lui și să considerăm că nu dorește să ne răspundă. Putem face însă un test foarte simplu, folosind cuvinte care știm că îi atrag atenția, cum ar fi «ciocolată» sau «popcorn». Dacă nu reacționează nici la acestea, este posibil să existe o problemă de auz. Mai departe, se fac teste specializate, realizate de oameni care se ocupă de acest lucru și care nu pot fi păcălite de copil“, atrage atenția dr. Lostun.

La copii, scăderea auzului poate apărea temporar în urma unor otite, iar polipii măriți pot favoriza acest lucru. Asta se întâmplă pentru că polipii se află foarte aproape de zona prin care urechea medie comunică cu nasul și gâtul. Atunci când sunt măriți, pot împiedica funcționarea normală a acestei zone, iar în spatele timpanului se poate acumula lichid. Copilul aude atunci mai înfundat, de obicei temporar, însă problema trebuie verificată, mai ales la vârste mici, când auzul are un rol important în dezvoltarea vorbirii și a comunicării.

„Mereu răcit“: când infecțiile par că nu se mai termină

Un alt semn care poate completa acest tablou este faptul că micuțul pare că este „mereu răcit“. La vârste mici, este normal ca un copil să aibă mai multe infecții respiratorii pe an. Dar dacă, pe lângă nasul înfundat și respirația pe gură, răcelile par să se lege una de alta, copilul are aproape permanent secreții nazale sau ajunge foarte des să aibă nevoie de tratament, merită discutată și posibilitatea ca polipii măriți să contribuie la aceste probleme.

„Creșterea frecvenței răcelilor, mai ales la copiii între doi și șase ani, este unul dintre motivele pentru care părinții ajung la medic. Uneori, episoadele par că se leagă unul de altul, copilul este aproape permanent răcit, cu mucozități în nas sau între nas și gât. În aceste situații, trebuie verificat dacă nu există și o hipertrofie a vegetațiilor adenoide (n.r. polipi măriți)“, explică dr. Lostun.

Cum se pune diagnosticul de polipi măriți?

Prezența acestor semne nu înseamnă automat că polipii sunt măriți. Pentru a afla dacă polipii sunt într-adevăr crescuți în dimensiune și cât de mult blochează zona din spatele nasului, copilul are nevoie de o evaluare ORL.

În cadrul unui consult, medicul ține cont de simptome, examinează nasul și gâtul și, atunci când este necesar, poate folosi endoscopia nazală pentru a vedea direct dimensiunea polipilor și cât de mult afectează trecerea aerului.

Dacă părinții observă și semne că micuțul nu mai aude la fel de bine, medicul poate recomanda o audiogramă, pentru a vedea cât de bine aude copilul, și o timpanogramă, care verifică modul în care funcționează urechea medie și poate arăta dacă există lichid în spatele timpanului. Acestea sunt investigații simple și neinvazive, care nu provoacă durere.

La copiii mici, o astfel de problemă este important să fie depistată la timp, deoarece auzul are un rol important în dezvoltarea vorbirii și în modul în care copilul comunică și învață.

„Este important să verificăm auzul, iar pentru asta, există teste specializate care pot arăta obiectiv dacă este vorba despre o problemă“, explică dr. Lostun.

Polipii măriți nu înseamnă automat operație

Dacă simptomele nu sunt severe, polipii măriți nu înseamnă automat operație. În funcție de situație, medicul poate recomanda:

• Monitorizarea: dacă simptomele sunt ușoare și copilul respiră și doarme bine, poate fi suficientă urmărirea evoluției.
• Spray nazal care poate reduce inflamația și, la unii copii, poate diminua și dimensiunea polipilor, mai ales atunci când există și rinită alergică.

Atunci când aceste măsuri nu sunt suficiente, iar polipii continuă să afecteze respirația, somnul sau auzul copilului, medicul poate recomanda îndepărtarea lor.

Ce se schimbă după operația de polipi?

Atunci când polipii sunt cauza principală a blocajului, îndepărtarea lor poate elibera spațiul din spatele nasului și îi permite copilului să respire din nou mai ușor pe nas. Respirația orală și sforăitul se pot reduce, iar somnul poate deveni mai liniștit. În cazul copiilor care au avut probleme de auz asociate cu acumularea de lichid în urechea medie, auzul se poate îmbunătăți după rezolvarea problemei.

Și infecțiile respiratorii sau episoadele de nas înfundat și secreții nazale pot deveni mai puțin frecvente atunci când vegetațiile adenoide au avut un rol important în menținerea acestor simptome.

„După scoaterea acestor polipi, în două-trei săptămâni sau chiar mai repede, se reia respirația normală, nazală, nu orală. Frecvența răcelilor scade, iar părinții ne spun uneori că, timp de doi-trei ani, copilul nu a mai avut propriu-zis o răceală care să necesite tratament“, explică medicul.

O întrebare pe care părinții o au adesea după o astfel de intervenție este dacă polipii pot crește din nou. Medicul explică însă că țesutul adenoid îndepărtat nu se regenerează.

„Odată eliminați, polipii nu se mai refac. Dacă, după intervenție, se constată din nou țesut adenoid mărit, explicația este, de obicei, că au rămas mici resturi de țesut care nu au fost eliminate complet și care s-au mărit ulterior. Nu este vorba, așadar, despre faptul că polipii s-au format din nou, ci despre țesutul care a rămas după intervenție și care a crescut în volum“, explică dr. Lostun.

Important este că scopul tratamentului nu este doar să „scoată polipii“, ci să rezolve problemele pe care aceștia le provoacă: să elibereze respirația nazală, să îmbunătățească somnul și, atunci când este cazul, să protejeze auzul și dezvoltarea normală a copilului.

Articol susținut de Regina Maria