Cum motiveaza ASF decizia de a cere deschiderea procedurii de faliment impotriva Forte Asigurari
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a decis marti retragerea autorizatiei de functionare, concomitent cu promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment impotriva Forte Asigurari, iar miercuri a venit cu detalii. ASF spune ca Forte se afla ‘intr-o incapacitate vadita de a-si onora obligatiile de plata din lichiditatile existente’, actionarul majoritar, LGS Holding, nu si-a respectat angajamentele repetate de majorare a capitalului in vederea restabilirii indicatorilor prudentiali si ca anterior acestei decizii a respins si proiectul de achizitie prezentat de BBP Bandenia PLC in vederea dobandirii, in mod direct, a unei participatii calificate din capitalul social al Forte, deoarece acesta nu respecta mai multe prevederi legale.
Detalii din comunicatul de presa transmis miercuri de ASF:
„Anterior acestei decizii, Consiliul ASF a respins proiectul de achizitie prezentat de societatea BBP Bandenia PLC in vederea dobandirii, in mod direct, a unei participatii calificate din capitalul social al societatii Forte Asigurari Reasigurari S.A. In urma analizarii documentelor prezentate de potentialul achizitor s-a constatat ca intentia de achizitie nu respecta prevederile legale aplicabile, din perspectiva prezentarii unei documentatii complete, a asigurarii unui nivel suficient de transparenta in ceea ce priveste mecanismul de finantare, precum si a indeplinirii conditiilor indispensabile unei supravegheri eficiente a entitatii reglementate. BBP Bandenia PLC este o companie publica inregistrata in anul 2003, cu sediul la Londra, cu un capital social de 440 milioane de lire sterline.
Consiliul ASF a luat nota de faptul ca actionarul majoritar LGS Holding nu si-a respectat angajamentele repetate de majorare a capitalului societatii in vederea restabilirii indicatorilor prudentiali si nici nu a luat masuri pentru a asigura necesarul de lichiditate pe termen scurt si mediu:
- marja de solvabilitate disponibila a ajuns sa inregistreze valori negative, situandu-se sub jumatate din limita minima ceruta pentru activitatea de asigurari generale;
- societatea se afla intr-o incapacitate vadita de a-si onora obligatiile de plata din lichiditatile existente;
- fondurile proprii eligibile sa acopere cerinta minima de capital inregistreaza o valoare negativa cu incalcarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare.
Analiza situatiei societatii Forte Asigurari Reasigurari S.A. a avut la baza un pachet mai larg de 18 constatari rezultate in urma unei actiuni de control inopinat desfasurate de ASF in prima parte a acestui an si care a acoperit perioada 1 ianuarie 2015 – 31 martie 2016.
Astfel, raportul de control a mai pus in evidenta in cazul Forte Asigurari Reasigurari si urmatoarele deficiente:
- active admise care nu acopera rezervele tehnice brute cerute de normele in vigoare;
- coeficient de lichiditate subunitar;
- active lichide care nu permit acoperirea obligatiilor pe termen scurt fata de asigurati;
- operatiuni de transfer de actiuni ale societatii realizate fara aprobarea ASF;
- existenta unor tranzactii suspecte din punctul de vedere al legislatiei specifice operatiunilor de spalare de bani, care vor fi sesizate organelor in drept.
Pornind de la incalcarile normelor prudentiale privind activitatea de asigurari generale, coroborate cu neindeplinirea masurilor de remediere a situatiei financiare dispuse de ASF si in virtutea obligatiei Autoritatii de a veghea la protejarea intereselor consumatorilor, Consiliul a ajuns la concluzia ca Forte Asigurari Reasigurari se afla practic in insolventa si nu mai intruneste conditiile pentru a detine o autorizatie de functionare pe piata asigurarilor din Romania.
Conform legislatiei in vigoare, protejarea creditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator revine Fondului de Garantare a Asiguratilor, in limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat”.
Forte Asigurari devine astfel a doua societate de asigurari impotriva careia ASF decide sa deschida procedura de faliment, dupa cazul Astra Asigurari.
- Pentru detalii citeste si: Inca un asigurator o ia pe urmele Astra Asigurari: ASF cere falimentul Forte Asigurari