Sari direct la conținut

Cum pot fi folosite fondurile europene neangajate drept garantii pentru credite obtinute de IMM-uri? Comisia Europeana trebuie sa modifice legislatia​

HotNews.ro

„Am stabilit ca pot fi utilizate fondurile europene neangajate ca si garantie pentru obtinerea de credite bancare in vederea dezvoltarii sau aparitiei de noi intreprinderi mici si mijlocii”, a spus presedintele Traian Basescu luni noaptea, dupa Consiliul European. Cum va fi posibil acest lucru? Prin schimbarea legislatiei europene privind banii europeni necheltuiti, o optiune luata serios in calcul la Bruxelles.

In declaratia Consiliului European privind consolidarea cresterii economice si crearea de locuri de munca, liderii europeni s-au angajat sa „mobilizeze mai bine fondurile structurale prin urgentarea implementarii programelor si proiectelor existente, iar unde este cazul reprogramarea banilor si alocarea rapida a banilor nealocati unor proiecte specifice, concentrandu-se pe stimularea cresterii si crearea de locuri de munca”.

Intr-o traducere din bruxelles-eza (adica limbajul specific unor astfel de documente oficiale), asta inseamna posibilitatea ca fondurile europene neangajate – adica acelea care nu se cheltuie si care, in mod normal, se pierd, reintorcandu-se la statele membre, in functie de contributia lor la buget – sa poata fi utilizate altfel de catre statele membre.

De altfel, presedintele Basescu a facut el insusi o traducere a acestui paragraf din declaratie, in baza discutiilor avute in Consiliu. Potrivit sefului statului, declaratia adoptata de liderii europeni:

  • vizeaza o implicare consistenta a fondurilor europene aflate atat la dispozitia Comisiei, a Fondului Social European, cat si a resurselor neangajate destinate statelor membre in crearea de intreprinderi mici si mijlocii care sa genereze locuri de munca, cu o atentie deosebita pentru generatia tanara.
  • pot fi utilizate fondurile europene neangajate ca si garantie pentru obtinerea de credite bancare in vederea dezvoltarii sau aparitiei de noi intreprinderi mici si mijlocii.
  • implica masiv Uniunea Europeana si resursele financiare europene si garantiile care pot fi date contra resurselor europene alocate tarilor inca neangajate in contracte

Traian Basescu a mai spus ca la Consiliul European urmator se vor stabili masurile prin care se poate transpune in practica declaratia adoptata luni.

Germania si Franta au avut o propunere ca sumele neangajate in 2011 sa fie varsate intr-un „fond pentru crestere si competitivitate” folosit pentru a finana proiecte din „tarile care le aveau programate sau alte state care se confrunta cu serioase provocari structurale”.

In acest moment, sumele din fonduri europene neangajate – adica banii necheltuiti – se reintorc la statele membre, potrivit Regulamentului CE/1083 al Consiliului (atasat articolului). Daca pentru 2011 banii neangajati sunt destul de putini, pentru 2012 si 2013 sumele vor fi substantiale, iar un astfel de fond ar putea fi un real ajutor.

Numai ca pentru ca acesti bani sa poata fi folositi in alte scopuri este nevoie de modificarea legislatiei europene. Comisia trebuie sa faca propunerea, ea trebuie sa ajunga in Consiliu si la Parlamentul European.

Potrivit surselor consultate de HotNews.ro, la Bruxelles exista o dorinta foarte serioasa in acest sens, iar Comisia Europeana este foarte probabil sa vina cu o astfel de propunere in curand.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro