Cum poti dovedi crima fara cutit. Cazul Dragnea

Procurorul din dosarul Referendumul isi construieste acuzarea pe o demonstratie juridica relativ simpla: Liviu Dragnea, uzand de autoritatea si influenta sa de secretar general al PSD, presedinte de Consiliu Judetean, de organizator al campaniei pentru referendum si ce mai era prin partid, comite o asa numita „infractiune de pericol” incurajand furtul masiv de voturi pentru ca Traian Basescu sa fie demis. Cheia de bolta a intregii constructii se gaseste in fraza de mai jos.

• „Infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 poate fi comisă, aşadar, atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă, atunci când persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid şi care urmăreşte obţinerea unor foloase acceptă eventualitatea ca folosul să fie obţinut de cei asupra cărora are influenţă sau autoritate prin mijloace ilicite. În acest sens, în practica judiciară (Î.C.C.J., S.p. nr.  176 din 30.01.2012) s-a reţinut că este fără relevanţă, din perspectiva incriminării din art. 13 din Legea nr. 78/2000, dacă inculpatul a cunoscut sau nu modalitatea concretă în care foloasele necuvenite îi vor fi procurate, neavând importanţă dacă a ştiut elementele de detaliu ale activităţii infracţionale săvârşite de persoanele asupra cărora şi-a exercitat influenţa. Cu privire la folosul urmărit de autorul infracţiunii de corupţie, în literatura juridică (Claudia Florina Uşvat, Infracţiunile de corupţie în contextul reglementărilor europene, Ed. Universul juridic, 2010, p. 144) s-a arătat că acesta poate avea natura unui beneficiu politic şi poate consta într-o susţinere electorală. (…) Pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă, în final, foloasele au fost obţinute sau nu, întrucât momentul consumării coincide cu momentul în care subiectul activ foloseşte influenţa sau autoritatea în scopul propus, infracţiunea fiind una de pericol.” (Rechizitoriul in dosarul Referendumul, pag 20 – 21)

Dosarul pare stufos, are 527 de pagini, dar in economia demostratiei conteaza de fapt primele 70-80 de pagini. Din acestea, esenta o gasim in frazele de mai sus. Restul reprezinta relatarea unor cazuri punctuale de frauda din diverse sectii de votare, prezentarea celor mai diverse metode de furturi la urne descoperite prin Teleorman, Dolj sau Olt (schimbarea ultimei cifre din CNP, flasificarea semnaturilor, vot multiplu, mituirea presedintilor sectiilor de votare etc), tehnicalitati, stenograme cam insipide, liste cu zeci de alegatori plecati din tara ale caror voturi au fost furate etc.

Un cititor neavizat, rasfoind rechizitoriul, ramane cu buza umflata: cum, asta-i tot? Nici o inregistrare cu Dragnea, o stenograma, ceva din care sa rezulte clar ca a comandat furtul voturilor? Nici o proba directa, nici o dovada zdrobitoare care sa ne ridice de pe scaun cu degetul acuzator intins catre siretul politician din Teleorman? Si atunci, cum sa nu-i zici dosar politic?

Ziaristii de rea credinta nu se vor mai incurca in detalii si vor concluziona scurt: cazul Dragnea este tras la indigo dupa Nastase si Voiculescu. Nu exista probe, clar ca-i facatura, razbunarea lui Basescu.

Ne aflam in fata unor situatii mai putin obisnuite. Desi pare de la sine inteles ca Dragnea a coordonat un sistem de fraudare a votului la referendum, este cam dificil de probat in instanta. Pe cat de logic suna constructia juridica, pe atat este de fragila.

Cazul Dragnea seamana, intr-adevar, cu Nastase si Voiculescu, dar din alt punct de vedere. Toti acesti politicieni importanti actioneaza sofisticat, inteligent, nu prea lasa urme grosolane, dar vor beneficia intr-un fel sau altul de actiunile ilicite desfasurate de subalternii lor (milioane de euro, sute de mii de voturi furate). Veriga slaba in toate aceste dosare este tocmai capacitatea de a dovedi legatura dintre creierul intregii operatiuni si executanti.

Tocmai pentru ca avem de-a face cu situatii complexe, exista o baza legala (legea 78/2000) pentru a construi un rechizitoriu sau pentru a pronunta o condamnare impotriva unui lider politic, cum s-a intamplat in cazurile Nastase si Voiculescu. Totul depinde de vointa si curajul procurorului de a conduce investigatia, de soliditatea argumentarii care sta la baza actului de acuzare, de forta probelor, cate sunt.

Apoi, totul se joaca in instanta, unde judecatorul are o marja de manevra destul de larga intre doua solutii posibile: achitare sau condamnare. In general vorbind, fara legatura cu acest caz particular, in cazul coruptiei politice conteaza mult daca avem de-a face cu judecatori capabili sa vada situatia in ansablu, sau cu magistrati care se vor pierde in detalii, curajosi sau mai lasi din fire.

Liviu Dragnea are, la fel ca Voiculescu sau Nastase, posibilitatea de a se victimiza relativ usor si credibil, cel putin in fata marelui public. In fond, nu le-a spus o secunda primarilor sa fure voturi, ceea ce-i adevarat. Nu putea controla ce fac mii de oameni in tara, fiecare raspunde pentru faptele lui. Simpla mobilizare a propriilor oameni nu este infractiune, asa procedeaza toate partidele in ziua votului. Se pedepseste doar promisiunea sau acordarea de bani, bunuri sau alte foloase in schimbul votului. Si, atunci? Unde-i vina lui Dragnea?

Daca va fi gasita vreuna, va fi exact ca la Voiculescu sau Nastase: prin probe circumstantiale, indirecte, marturii si declaratii care dovedesc dincolo de orice dubiu ca infractiunile comise sunt rezultatul influentei si autoritatii exercitate de cineva perfect identificabil, in nici un caz efectul „telepatiei”, „sir de coincidente stranii” sau actiuni „din proprie initiativa”. Si tocmai pentru ca avem deja precedent in Romania, procurorul de caz in dosarul Dragnea a invocat in rechizitoriu condamnarea definitiva a lui Adrian Nastase in dosarul Trofeul Calitatii, caz demonstrat de coruptie politica.

Coruptia politica nu seamana deloc cu actele clasice de coruptie, unde cineva da si altcineva ia mita pentru a obtine un folos necuvenit. Coruptia politica sta in capacitatea cuiva de a-i determina pe altii sa comita ilegalitati fara a se implica direct in actiuni de incalcare a legii.

Golaniile se fac in politica exact asa cum povestesc doi interlocutori in dosarul Referendumul, nestiind ca sunt interceptati. Unul povesteste altuia cum a luat milionul, bani pentru voturile furate, fara ca mituitorul sa scoata un cuvant, iar celalalt exclama: Pe muteste ti i-a dat!

Pe scurt, fiecare stie ce are de facut, pe muteste. Nu-i nevoie de prea multa vorbarie, cand e vorba de furat politicienii se inteleg din priviri sau, cum ar zice Catalin Voicu, „acum vorbesc sa intelegeti dumneavoastra”. Totul e sa-i poti dovedi si sa vrei.

Opinia publica s-a obisnuit cu crima clasica: nu exista asasin daca lipseste cutitul. In politica, lucrurile se intampla si altfel: asasinul exista chiar daca toti complicii sai inghit la un moment dat cutitul pentru a sterge urmele crimei.

Important e sa stabilesti convingator cine este beneficiarul crimei si schema prin care a ucis cu mana altora. Acest gen de caz va fi intotdeauna greu de explicat, usor de demolat public din doua vorbe. Este, daca vreti, genul de finete juridica care se transeaza in instanta, nu in ziare sau la televizor.