Sari direct la conținut

Cum să înțelegi factura la energie electrică și gaze: ANRE dă startul campaniei media. Ce firmă a câștigat licitația și pe ce bani

HotNews.ro
Curent electric, Foto: DreamsTime
Curent electric, Foto: DreamsTime

Ce drepturi ai în relația cu furnizorii de energie electrică și gaze, cum să-ți alegi cea mai bună ofertă ori cum să înțelegi informațiile din factură. Acestea sunt câteva din obiectivele unei campanii media care va fi demarată în curând de ANRE atât pe TV, cât și în mediul on-line și social media.

ANRE a anunțat vineri cine a câștigat licitația demarată în primăvara acestui an, în plin scandal al facturilor la energie și gaze, pentru realizarea unei campanii de informare media.

Cum se va derula campania media și cine este firma care a câștigat licitația

Potrivit ANRE, „scopul campaniei îl constituie conștientizarea clienților finali cu privire la drepturile pe care le au în relația cu furnizorii de energie, inclusiv cele prevăzute în Standardul de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, cele mai importante aspecte legate de alegerea unei oferte de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale, precum și înțelegerea informațiilor prevăzute în factură. Cunoașterea și respectarea acestor drepturi sunt aliații consumatorilor, mai ales în conjunctura actuală de pe piața energiei.”

Campania se adresează celor cca. 9,8 milioane de consumatori de energie electrică și peste 4 milioane de gaze naturale şi se va desfăşura începând cu a 2-a jumătate a lunii august atât în mediul audiovizual, prin difuzarea de spot-uri audio şi video, cât şi în mediul on-line și social media.

Pe segmentul audiovizual, campania va avea două părți, a doua fiind programată în lunile octombrie-noiembrie. Întreaga campanie se va încheia pe 30 noiembrie 2022.

Conceptul, difuzarea şi promovarea sunt realizate de firma All Media Company S.R.L., societatea câștigătoare a licitației organizate de autoritate în cursul acestui an.

ANRE mai precizează că va derula anual, potrivit legii, astfel de campanii de comunicare.

Ce alte firme au participat la licitație și ce bani va câștiga firma All Media Company

Datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arată că ANRE a licitat acest contract la un preț estimat de 3 milioane de lei (fără TVA) și a primit următoarele 4 oferte:

  • 1. Photomedia EM360 (ofertant unic)
  • 2. Media Consulta International (ofertant unic)
  • 3. All Media Company (ofertant unic)
  • 4. Asocierea firmelor MY Secret Treasure (lider), Adviana Development (ofertant) și Dentsu Romania (terț).

În final, contractul a fost câștigat în vara acestui an de firma All Media Company pentru prețul de 2,07 milioane de lei.

Foto: DreamsTime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro