Cum să te conectezi cu un adolescent? Psiholog: „Dacă știe că nu îl vei  judeca când greșește, va veni să îți împărtășească și lucruri bune, și mai puțin bune”. Alte sfaturi practice pentru părinți care vor o relație autentică

Adolescența este una dintre cele mai complexe perioade din viața unui copil – și una dintre cele mai provocatoare pentru părinți. Copiii se transformă în adolescenți care cer intimitate și autonomie, în timp ce, paradoxal, au nevoie mai mult ca oricând de sprijin emoțional și stabilitate. Cum putem merge pe această linie fină dintre implicare și respectarea spațiului personal? Cum construim o relație solidă, fără să devenim intruzivi? 

Adolescența este o perioadă de transformări profunde, atât pentru tineri, cât și pentru părinții lor. În această etapă, relația părinte-copil este pusă la încercare, însă oferă, în același timp, oportunități valoroase de reconectare și creștere reciprocă.​ Adolescenții au nevoie să se simtă auziți și înțeleși. Ascultarea activă, fără a întrerupe sau a judeca, le oferă spațiul necesar pentru a-și exprima gândurile și emoțiile. Validarea sentimentelor lor, chiar și atunci când par triviale, consolidează încrederea reciprocă. Psihologul Irina Olteanu, specialist în psihoterapie copii din cadrul Centrului de Excelență MindCare, oferă strategii practice pentru a ne reconecta cu adolescenții noștri și pentru a păstra relația cu ei.

Când adolescentul se închide, cum rămâi conectat

Dacă adolescentul spune „nu am nimic” sau „lasă-mă în pace”, nu înseamnă neapărat că nu are nevoie de tine. Vrea să vadă dacă ești acolo, indiferent de reacția lui. „Te va respinge de mai multe ori până când va simți că tu ești acolo pentru el și îl înțelegi orice s-ar întâmpla”, spune psihologul Irina Olteanu. În astfel de situații, nu insista cu întrebări, ci oferă-te discret:

• „Ai vrea să te ajut cu proiectul pe care trebuie să-l predai mâine?”
• „Ai vrea să te duc eu azi la antrenament?”
• „Ai vrea să-ți fac un ceai cald?”

Un motiv pentru care nu mai povestește poate fi faptul că părintele vine mereu cu soluții. În loc de „Știi că nu-ți face bine să…”, mai bine întreabă: „Ce crezi că ai putea face în situația asta?”.

Creează momente de conectare, nu de interogatoriu

Părinții vor să fie la curent cu viața copilului, dar e ușor să devii intruziv. Irina Olteanu sugerează recalibrarea relației: „Nu mai jucăm jocuri de societate, ne uităm la un film împreună. Nu mai stăm cu el la toate activitățile lui, îl ducem până acolo și ne retragem. Pe drum însă avem timp pentru o conversație.”

Nu trebuie să insiști să stea cu toată familia la masă, dar poți să îl scoți la cafeneaua preferată. Astfel de momente de conectare oferă spațiu și apropiere, fără presiune.

Ascultă activ – și ce se spune, dar mai ales ce NU se spune

„Știm cu toții cât de important este să știi să asculți atunci când vrei să te conectezi cu adolescentul tău. Dacă el se simte în siguranță în prezența ta, știe că nu îl vei certa sau judeca dacă a greșit cu ceva, va veni să îți împărtășească și lucruri bune, și lucruri mai puțin bune”, spune psihologul Irina Olteanu.

Uneori, însă, adolescentul se închide în el. Dacă nu se mai întâlnește cu prietenii, dacă e mai apatic, agresiv sau își schimbă brusc comportamentul, părintele trebuie să caute dincolo de aparențe. În astfel de cazuri, nu e vorba doar despre dorința de intimitate, ci posibil despre o suferință nespusă.

Reacție vs acțiune: greșelile comune ale părinților

În fața semnelor de îngrijorare, părinții tind să intervină rapid, adesea prea repede. „Teama preia controlul și reacționăm, în loc să acționăm. Nevoia noastră de a rezolva rapid problema și de a-l ști în siguranță ne împiedică să ne comportăm cu tact”, explică Irina Olteanu.

Soluția? Să ne recunoaștem emoțiile, să renunțăm la tonul autoritar și să punem pe primul loc relația. Iată și câteva exemple utile de adresare în astfel de situații:

• „Îmi dau seama că treci printr-o perioadă grea… aș vrea să te ajut.”
• „Înțeleg că ești foarte furios acum, te las să te liniștești și vorbim apoi.”
• „Comportamentul tău agresiv îmi spune că nu ești bine. Ce se întâmplă cu tine? Poți să-mi spui orice.”

Acceptă nevoia lui de autonomie, chiar dacă doare

Este firesc ca adolescentul să își dorească independență. Nu e un atac personal, ci un pas necesar spre maturizare.

„De obicei, ne îngrijorăm fără sens când copilul depășește perioada copilăriei și trece în cea de adolescent, schimbându-și brusc comportamentul față de părinți. Însă acest lucru este absolut firesc și chiar necesar”, mai spune psihologul Irina Olteanu.

Fii reperul lui emoțional constant

Adolescenții testează limite și fac greșeli. Dar au nevoie de părinți care să rămână disponibili emoțional, să își recunoască propriile greșeli și să modeleze sinceritatea și vulnerabilitatea.

„Dacă am țipat sau am jignit, putem oricând să ne cerem scuze. Arătându-le că nu suntem perfecți, dar încercăm să fim mai buni, îi ajutăm să devină la rândul lor empatici și responsabili”, încheie psihologul.

Conectarea cu un adolescent nu înseamnă control, ci prezență empatică. Înseamnă să știi când să taci, când să spui „Sunt aici”, și când să lași loc pentru creștere. Nu e ușor, dar e una dintre cele mai valoroase investiții în relația părinte-copil. Un adolescent are în continuare nevoie de părintele lui. Nu ca lider de expediție, ci ca reper, ca sprijin tăcut, ca punct fix într-un univers în mișcare.