Cum se desfasura o zi obisnuita a unui om de secol XIX la Bucuresti

Oamenii secolului XIX „aveau o viata extrem de energica si faceau foarte multe intr-o zi”. Se calatorea enorm. Femeile erau foarte ocupate, avand grija nu doar de gospodarie si de copii, ci fiind implicate si in multe societati de binefacere. „Femeile din secolul XIX erau foarte pretuite ca mame. Fiii lor le ridicau in slavi. Barbatii nostri de secol XIX au fost crescuti mai mult de mame. Tatii erau plecati aproape tot timpul si atunci isi divinizau mamele. Marturiile din jurnalele secol XIX arata ca ele participau la tot ce se intampla si ii influentau foarte mult pe barbati, doar ca stateau in planul al doilea”, a explicat scriitoarea Ioana Parvulescu zilele trecute, la Institutul Cultural Roman, in cadrul conferintei „Ce ne desparte pe noi, oamenii de astazi, de cei din secolul al XIX-lea?”.

„In secolul XIX, femeile sunt extrem de pretuite. Fiind foarte mare pretuirea pe care le-o acordau barbatii, erau ocrotite si nu erau lasate sa intervina in locuri unde li s-ar fi putut intampla ceva neplacut. Ideea era sa fie ocrotite.

Femeile erau foarte inteligente, pentru ca citeau mai mult decat barbatii, aveau mai mult timp pentru asta (se stie, erau cititoarele cele mai asidue). Fiind inteligente, rezistente si rabdatoare, au inceput sa iasa tot mai mult in fata, mai ales spre sfarsitul secolului XIX, sa-si doreasca sa faca si ele meserii pe care le fac barbatii, incep sa se duca la facultate, sa se emancipeze.

Un lucru foarte nostim este cum, la initiativa doctorului Gerota, care a tinut o conferinta la Ateneu, femeile au renuntat la corset. Acest doctor le-a arata ca de fapt corsetul le distruge organele, ca le dauneaza la respiratie. Lucru nu tocmai diferit de ce se intampla azi, cand femeile poarte tocuri prea inalte, blugi prea stramti. Singura diferenta: atunci ele sufereau pentru a-si face un corp mai frumos.

Femeile nu aveau o libertate atat de mare ca astazi. S-au mai emancipat incetul cu incetul si si-au gasit independenta, ceea ce – cel putin in interbelic – nu le-a facut mai fericite decat pe predecesoarele lor. La noi, de-abia in 1946 au primit si femeile drept la vot.

Intre razboaie „se purta” nefericirea. Era foarte la moda sa fii nefericita, sa suferi din dragoste, ceea ce faceau toate cu mare voluptate. Aveau „bucuria” de a suferi crancen din dragoste, ceea ce nu se intamplase in secolul XIX.

Femeile din secolul XIX erau foarte pretuite ca mame. Fiii lor le ridicau in slavi. Barbatii nostri de secol XIX au fost crescuti mai mult de mame. Tatii erau plecati aproape tot timpul si atunci isi divinizau mamele. Marturiile din jurnalele secol XIX arata ca ele participau la tot ce se intampla si ii influentau foarte mult pe barbati, doar ca stateau in planul al doilea.

Mi se pare ca atunci a fost momentul cel mai bun pentru femei, pentru ca se eliberau de niste constrangeri (de pilde, nu aveau voie sa umble singure pe strada – trebuiau sa existe doua insotitoare sau un insotitor), dar pe de alta parte erau sufleteste mult mai linistite.

De altfel, ele erau foarte ocupate, se ocupau nu numai de casa, gospodarie, copii, ci erau implicate si in multe societati de binefacere si chiar se ocupau de orfelinate, case de batrani. Exista azilul Elena Doamna, la care cresteau copii fara resurse ori parinti. De multe ori, pe copiii astia ii luau acasa si ii cresteau ca pe propriii copii.

Anne de Noailles (Ana Brâncoveanu) si Elena Vacarescu sunt figurile care si astazi sunt discutate in toata Europa. Ele sunt mereu in prim-plan”.

Cum se desfasura o zi obisnuita a unui om de secol XIX la Bucuresti

„Un barbat de tipul Titu Maiorescu sau CA Rosetti se scula pe la 7, isi bea cafeaua in liniste, eventual citea presa de ieri.

In ce il priveste pe Titu Maiorescu, orele lui de consultatii (era avocat si din asta traia) erau intre 8 si 11, destul de devreme pentru secolul XIX, in care lucrurile incepeau de obicei mai tarziu, mai in tihna.

Munca se facea intre 9 si 12, apoi era pauza de masa (cum azi mai e doar in Italia), se inchidea totul la pranz, se duceau oamenii sa manance, apoi mai aveau program dupa masa. Maiorescu isi facea consultatiile avocatesti, se intorcea, manca, apoi incepeau diverse alte treburi: isi pregatea conferinte, cursuri pentru universitate, facea nenumarate calatorii (calatoreau enorm oamenii pe vremea aceea si pentru mijloacele care erau – exista trenul, dar si trasura inca se folosea).

Se duceau la spectacole de teatru, care incepeau destul de tarziu (pe la 7 sau 8 seara), apoi aveau supeul, deci pe la 10 sau 11 seara. Si se culcau tarziu. Eminescu se ducea in vizita la 11 noaptea, de pilda. Erau destul de mondeni.

Aveau o viata extrem de energica si faceau foarte multe intr-o zi. Intr-adevar, timpul parca avea rabdare si era mai dilatat. Astazi a intrat la apa, nu mai avem timp de nimic. Dar atunci aveau timp de tot: discutii tihnite, scris scrisori de 10 pagini, plimbari. Mereu drepti, cu tinuta extrem de ingrijita, cu bastoane, cu palarii care te obliga sa stai drept. Aveau timp si de politica.

Femeile se sculau odata cu sotii lor, apoi se ocupau de treburile casnice (care erau nenumarate), se duceau la cumparaturi pentru ele insele sau pentru casa (nu carau ele lucruri, nu se oboseau, ci carau servitoarele sau curierii). Apoi se intalneau cu alte doamne, sa puna la cale lucrari de binefacere. Seara se duceau cu sotii lor la opera, la teatru, in vizite. Dura mai mult insa imbracatul, caci aveau haine mai complicate”.